Pentru ce a fost amendat șoferul care a rupt limitatorul de la Pasajul Unirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șoferul turc care a blocat Pasajul Unirii cu un TIR, după ce a acroșat limitatorul de înălțime, a fost amendat, a anunțat Poliția Capitalei. 

Șoferul de TIR a fost amendat / Foto Arhivă

Anchetatorii au menționat că în urma verificării șoferului,  s-a constatat faptul că nu deținea autorizație de circulație pentru autovehicule de tonaj în zona A.

„În acest context, a fost sancționat contravențional atât pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru nerespectarea prevederilor HCGMB 134/2004 privind circulația autovehiculelor destinate transportului de marfuri.”, a mai precizat Poliția.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

Pasajul Unirii din Capitală a fost blocat joi, 8 septembrie, de un TIR care a acroșat limitatorul de înălțime. În patru zile de la redeschidere, acesta este cel de-al treilea incident înregistrat. 

Poliția Capitalei a transmis că în urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, dar și că traficul rutier a fost restricționat în Pasajul Unirii, dinspre Bd. Dimitrie Cantemir către Str. Colței până la ora 09.45. 

TIR-urile au interzis prin Pasajul Unirii

Tirurile au accesul interzis în Pasajul Unirii, iar regula era valabilă și înainte de reabilitarea acestuia a precizat Marius Coaje, coordonatorul lucrărilor de reabilitare din partea Primăriei Sectorului 4, la Europa FM.  

Tirurile n-au intrat niciodată prin pasajul Unirii și nici acum nu circulă. Autotrenul de azi avea undeva la 4 metri 20 înălțime iar pasajul avea undeva la 3,90, deci niciodată n-aveam cum să intre în acest pasaj.”  

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie