Pasajul suprateran Mihai Bravu, pe ultima sută de metri. Încep testele de rezistenţă pentru al doilea pod

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul pod al noului pasaj Mihai Bravu-Splaiul Unirii din Capitală a fost inaugurat duminică, 1 iunie 2014 FOTO Sever Gheorghe

Al doilea pod al Pasajului Mihai Bravu, lucrare de infrastructură care ar putea soluţiona problemele de trafic din patru cartiere ale Capitalei, a intrat pe ultima sută de metri, după cum a precizat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, în studioul Adevărul Live. Edilul a precizat că în următoarele zile vor începe şi testele de rezistenţă, iar întreaga lucrare de infrastructură va fi gata la sfârşitul acestui an.

Prezent în studioul Adevărul Live, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că Pasajul Mihai Bravu a intrat în linie dreaptă şi până la sfârştiul acestui an se vor încheia lucrările şi la cel de-al doilea pod al pasajului suprateran.

„Aici (n.r. Pasajul Mihai Bravu) un an şi opt luni am stat degeaba. În decembrie este termenul pentru al doilea pod. Suntem deja la finisări, în câteva zile băgăm camionale pentru a face testele de rezistenţă. Dăm drumul la circulaţie în cele două sensuri, ne apucăm să lucrăm puţin şi sub, pe podul vechi, ca să îi dăm o notă de consolidare. E nerefăcut de 48 de ani“, a precizat edilul-şef.

35 de milioane de euro

Pasajul Mihai Bravu va avea două poduri paralele, peste Splaiul Unirii – Râul Dâmboviţa şi, respectiv, peste intersecţia Prelungirea Şoselei Mihai Bravu – Calea Văcăreştilor. Fiecare pod va avea două benzi de circulaţie. Costurile pentru realizarea întregii lucrări de infrastructură se ridică la 155,7 milioane de lei, inclusiv TVA, adică aproximativ 35 de milioane de euro.

Potrivit primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, pasajul va fi traversat zilnic de peste 48.000 de maşini şi va rezolva problemele de circulaţie a patru mari cartiere, însumând peste 600.000 de locuitori: Berceni-Olteniţei, Balta Albă, Pantelimon şi Colentina. Concret, pentru a ajunge din cartierele din sudul Capitalei în cele din nord, sau invers, şoferii nu vor mai fi obligaţi să tranziteze centrul oraşului.

Potrivit edilului-şef al Capitalei, Pasajul suprateran Mihai Bravu va ajuta, de asemenea, la descongestionarea traficului în zonele Brâncoveanu, Niţu Vasile, Bulevardul Berceni şi fosta Macaralei.

Întârzieri de peste un an

Deşi investiţia de la Pasajul Mihai Bravu a început în anul 2011, lucrările au fost oprite în anul 2012, după ce firma Romstrade, deţinută de afaceristul Nelu Iordache, câştigătoarea licitaţiei pentru construirea pasajului, a intrat în insolvenţă. Astfel, în decembrie 2012, contractul cu aceasta a fost reziliat, după ce municipalitatea plătise deja 37 de milioane de lei.

Timp de peste un an lucrările au fost îngheţate, deoarece a fost necesară realizarea unei noi licitaţii. În urma acesteia, lucrările au fost atribuite unui nou constructor, reprezentat de asocierea italiană Astaldi Spa – Astalrom SA.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare