Părinţii ies din nou în stradă pentru a protesta faţă de indolenţa autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câteva sute de oameni au protestat duminică faţă de indolenţa autorităţilor în rezolvarea problemei maidanezilor FOTO Eduard Enea

Cea mai mare comunitate online a părinţilor români, desprecopii.com, împreună cu grupul de iniţiativă al artistei Nadine şi asociaţia Pro Civilizaţie, continuă demersul pentru siguranţa copiilor. Părinţi, bunici şi copii se vor aduna în Parcul Izvor pentru cea de-a doua zi de protest faţă de indolenţa autorităţilor în rezolvarea problemei maidanezilor. Protestatarii vor manifesta şi în memoria lui Ionuţ, copilul de 4 ani sfâşâiat de câini.

Începând cu ora 18:00, în Parcul Izvor (alveola), protestatarii vor cere din nou autorităţilor să găsească o soluţie imediată care să se concretizeze în ridicarea definitivă a câinilor de pe străzi şi din parcuri.

„Copiii noştri încep săptămâna viitoare şcolile, iar azi se joacă în parcuri! Precizăm că, avem respect pentru drepturile animalelor, vrem ca ele să trăiască în adăposturi specializate, unde să fie în siguranţă, aşa cum şi noi, cetăţenii, ne dorim să fim în siguranţă pe străzile ţării. Ne delimităm ferm de orice demers care nu se situează în acest registru”, explică organizatorii manifestaţiei într-un comunicat de presă emis redacţiei „Adevărul”.

Protestatarii: Referendumul este o formă de amânare

Potrivit sursei citate, referendumul este o formă de amânare a luării unei decizii şi de pasare a responsabilităţii. Aceştia cer aplicarea responsabilă a legii!

„Simbolic, îi vom spune Legea lui Ionuţ, căci oricare dintre copiii noştri putea sau ar putea să fie în locul micuţului îngeraş. Recomandăm domnului Oprescu să se lase consiliat de domnul Johanis, primarul Sibiului, care a găsit o soluţie pentru această problemă fara să dezbine cetăţenii”, scriu protestatarii.

Organizatorii protestului sunt de părere că acest demers este important pentru toţi cei care au ceva de spus în societatea românească, pentru părinţii lui Ionuţ, pentru toţi copiii şi oamenii care au dreptul la siguranţă.

De asemenea, potrivit sursei citate, au fost depuse cereri pentru noi proteste ce vor avea loc în perioada urmatoare.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Protest faţă de maidanezii din Capitală. Manifestant: „Să adunăm câinii şi să-i aruncăm peste gardul Parlamentului“

Cântăreaţa Nadine, ameninţată de cei care nu sunt de acord cu protestul pe care l-a organizat. „Nu vreau să vorbesc despre acest lucru“

Vier Pfoten ia măsuri: a trimis Guvernului şi Parlamentului o soluţie alternativă vizavi de problema maidanezilor

ONG-urile vor protesta faţă de eutansierea maidanezilor, în Capitală


 

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani