Ofertele pe gheaţă din Bucureşti. Cât costă biletul de intrare pe patinoarul amenjat în Parcul Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această iarnă, bucureştenii care vor să facă mişcare şi să se distreze pe gheaţa artificială amenajată în Bucureşti pot alege patinoarele în aer liber. Acestea sunt deschise în fiecare zi a săptămânii şi preţul unui bilet de intrare porneşte de la 10 lei.

De când iarna şi-a intrat oficial în drepturi, bucureştenii dornici să facă mişcare şi să se bucure de timp liber alături de prieteni aleg patinoarele în aer liber care şi-au deschis deja porţile în Capitală. Ca în fiecare an, cel mai cunoscut şi cel mai mare patinoar din oraş este amenajat în Parcul Cişmigiu.

10 lei

Aici, cei care vor să intre pe gheaţă să patineze şi să se distreze trebuie să scoată din buzunar de luni până joi 10 lei, în timp ce vineri, sâmbătă şi duminică biletul de intrare este cu cinci lei mai scump. Pentru cei care vor să patineze pe 24 şi pe 31 decembrie, reprezentanţii Primăriei Capitalei au anunţat că intrarea este liberă. Preţul unui bilet de intare este valabil două ore, iar fiecare nouă rundă de patinaj începe de la orele 10.00, 13.00, 16.00 şi 19.00. Vineri şi sâmbătă pationoarul este deschis cu două ore mai mult, iar ultimii oameni pot intra pe gheaţă de la ora 22.00.

Cei care însă nu vor să patineze se pot relaxa în Parcul Cişmigiu şi se pot bucura de produsele pe care le găsesc la tarabele comercianţilor. Aici, un pahar de vin fiert costă între trei şi cinci lei, iar un kurtos în jur de 10 lei, în fucţie de preferinţele fiecăruia. De asemenea, doritorii pot pleca acasă şi cu produse tradiţionale româneşti, care se găsesc la căsuţele amenajte le câţiva paşi de patinoar. Pofticioşii se pot bucura de jumări, tobă de casă, şorici sau prăjituri făcute după reţete tradiţioanele, însă preţurile sunt destul de piperate.

Drumul Taberei, patinoar cu tradiţie

În ultimii ani, patinoarul din Drumul Taberei este unul dintre cele mai cunoscute din Bucureşti şi o mulţime de oameni aleg să se bucure de gheaţa amenajată aici. Preţul unui bilet de intrare pe gheaţă este 10 lei, de luni până joi, iar vineri, sâmbătă şi duminică biletul de intrare costă 15 lei. Aici, pot veni să se bucure de câteva ore de mişcare în aer liber chiar şi cei care nu au patine. Reprezentanţii patinoarului au pus la dispoziţia vizitatorilor în acest an 1.300 de perechi de patine, iar preţul pentru închirierea unei singure perechi, indiferent de zi şi de oră, este 10 lei. În fiecare zi, patinatorii pot intra pe gheaţă de la orele 10.00, 14.00 şi 18.00, bucurându-se de trei ore de patinat în aer liber.

Un alt patinoar pe care vă puteţi distra în această iarnă este cel amenajat în centrul comercial Afi Palace Cotroceni. Aici, cei interesaţi să patineze trebuie să scoată din buzunar între 13 lei şi 195 de lei în funcţie de vârstă şi numărul de intrări pe care doresc să îl achiziţioneze.

Patinoarul este deschis şi pe timpul verii, iar în pauză puteţi să vă bucuraţi de magazinele din centrul comercial, dar şi de restaurantele şi terasele de aici. Pe lângă intrare, cei care nu au patine pot închiria de aici o pereche contra cost pentru 11 lei, în timp ce pentru cei care vor să aibă lamele mai ascuţite şi să alunece mai bine există varianta ascuţirii acestora pentru 16 lei. De asemenea, aici se organziează şi cursuri cu instructori pentru cei care vor să înveţe să patineze ca la carte. Preţurile acestora variază în funcţie de numărul de şedinţe de patinaj pe care doritorul îl solicită.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova