Nicuşor Dan: „Se fac presiuni, astfel încât certificatele emise în baza PUZ-urilor de sector să rămână legale“

0
Publicat:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că se fac presiuni asupra Parlamentului, astfel încât certificatele de urbanism emise în baza PUZ-urilor de sector anulate să rămână legale, anunță Agerpres.

Primarul Capitalei spune că se fac presiuni în Parlament pentru PUz-urile ilegale FOTO Adevărul

Nicuşor Dan a precizat că emiterea unor Planuri Urbanistice Zonale pentru sectoarele Capitalei a reprezentat o măsură "ilegală". El a adăugat că persoanele care au emis aceste PUZ-uri coordonatoare au dat dovadă de "o profundă iresponsabilitate", deoarece în baza acelor PUZ-uri "ilegale" unele companii au investit zeci de milioane de euro.

Dezbatere în Parlament

Nicuşor Dan a subliniat că la momentul emiterii PUZ-urilor autorităţile locale au fost avertizate de către o serie de profesionişti şi ONG-uri.

"Acum urmează episodul doi, din păcate: Codul urbanismului. Pentru că toţi oamenii ăştia pun presiune pe Parlament. O să avem, probabil, săptămâna viitoare, dezbatere în Parlament pe Codul urbanismului, în Camera Deputaţilor. Pun presiune pe Parlament ca certificatele de urbanism deja emise să rămână legale, chiar dacă PUZ-ul s-a anulat, ceea ce este total neconstituţional şi împotriva oricărei norme de drept. O să vedem cum se va finaliza dezbaterea pe Codul urbanismului. Eu nu pot să accept ca din Bucureşti să dispară sute de hectare de spaţiu verde şi mii de hectare din oraşul ăsta să se densifice, să se construiască blocuri de 14 etaje pe străzi de 7 metri lăţime. Aceste PUZ-uri de sector prevăd că pe zone întregi din Bucureşti vin investitorii privaţi şi construiesc blocuri de 14 etaje şi, implicit, autoritatea publică îşi asumă să facă bulevarde pentru ele, pentru care evident că nu are bani", a arătat primarul general, într-o declaraţie acordată presei.

  "Pentru noi nu există propuneri"

El a menţionat că noul Plan Urbanistic General este în lucru, după ce a fost deblocat contractul cu Universitatea de Arhitectură. Primarul general a declarat că demersurile în vederea elaborării noului PUG sunt "în grafic", astfel încât Planul Urbanistic General să fie terminat la sfârşitul acestui an, după care să intre în faza de avizare.

"Planul Urbanistic General este un instrument complex care trebuie să ia în calcul fel de fel de date: de la transportul public, date statistice, un fel de matrice despre cine locuieşte într-un cartier şi lucrează în alt cartier, date despre distribuţia şcolilor, a unităţilor sanitare, date geologice despre structura terenului. Pentru a putea lua decizia corectă, colectivul de specialişti trebuie să aibă un număr de studii de fundamentare. Cam jumătate dintre ele au fost făcute şi cealaltă jumătate sunt în curs de a fi făcute în vara acestui an. În baza tuturor acestor studii de fundamentare începe proiectarea propriu-zis a PUG, care înseamnă o hartă pe care sunt desenate cartierele, cu funcţiunile care sunt prevăzute în fiecare din cartiere, cu indicator de construire şi investiţiile publice pe care autoritatea publică, atât Primăria Generală, cât şi primărie de sector şi le asumă", a spus el.

Nicuşor Dan a menţionat că în acest moment autoritatea locală nu îşi asumă eventuale proiecte care să fie prevăzute în PUG şi că aceste aspecte vor fi discutate în toamnă.

"Pentru noi nu există propuneri, cu atât mai puţin propuneri care să fie asumate de către autoritatea publică în Planul Urbanistic General. Discuţia asta o să o avem în septembrie, când o să avem o primă formă a acestui PUG", a spus primarul.  

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă