Nicuşor Dan: Pentru tronsoanele 3 şi 4 ale lucrărilor din Prelungirea Ghencea e nevoie de reproiectare

0
Publicat:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că pentru tronsoanele trei şi patru ale lucrărilor de supralărgire a străzii Prelungirea Ghencea va fi necesar un supliment de proiectare, din cauza faptului că proiectul iniţial a fost „extrem de deficitar".

Proiectul tronsoanelor 3 şi 4 ale lucrărilor de supralărgire a străzii Prelungirea Ghencea, refăcut

„Pentru tronsoanele trei şi patru - sunt de la Râul Doamnei înspre periferie - o să ieşim în achiziţie publică pentru reproiectare şi execuţie. În paranteză trebuie spus că proiectarea care s-a făcut de una dintre companiile municipale - între timp desfiinţate - pentru proiectul acesta a fost extrem de deficitară şi asta a generat o serie de întârzieri. Pe un tronson de 700-800 de metri au fost 70-80 de dispoziţii de şantier care modificau soluţia din proiect. De asta, deşi teoretic există proiectare pe întreaga lucrare Prelungirea Ghencea, este nevoie de o reproiectare, sau de un supliment de proiectare pentru tronsoanele trei şi patru, pe care o să le scoatem în achiziţie împreună cu execuţia şi împreună cu tramvaiul pe întreaga bucată de la actualul capăt al lui 41 până la periferie", a spus edilul general, într-un live pe Facebook.

În ce priveşte al doilea tronson al lucrării, acesta va fi gata în luna decembrie, iar primul tronson, peste un an şi jumătate.

„Am terminat exproprierile, am găsit exproprieri făcute pe 80 din 500 de imobile. Chestiunea aceasta am rezolvat-o, în sensul că am alocat banii şi municipiul este proprietar. Sunt patru tronsoane. S-a început cu tronsonul doi, cel între strada Braşov şi Râul Doamnei - acesta o să fie gata în decembrie, cu oarecare întârziere, dar o să fie gata în decembrie. Tronsonul unu, între capătul tramvaiului 41, cel de lângă Stadionul Ghencea, şi strada Braşov o să fie gata cam într-un an şi jumătate de acum", a mai precizat primarul Nicuşor Dan.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate