Nicuşor Dan, întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema poluării din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin

Primarul general Nicuşor Dan anunţă că a avut o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema celor două proceduri de infringement care vizează poluarea din Bucureşti şi a prezentat măsurile pe care le are în vedere. Primarul anunţă că-şi doreşte ca o companie de renume să realizeze un studiu despre poluanţii atmosferici şi să propună măsuri.

„Am participat ieri la o întâlnire tehnică între reprezentanţii Comisiei Europene şi reprezentanţii autorităţilor române, pe tema celor două proceduri de infringement care vizează poledere. Poluarea aerului din Bucureşti. Din partea autorităţilor naţionale au participat reprezentanţi de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu. Mulţumesc colegei Stefania Simion care s-a ocupat de întâlnirea de ieri, în special a sintetizat conţinutul prezentat Comisiei Europene”, a scris, miercuri, pe Facebook, Nicuşor Dan.

Acesta a precizat că a prezentat principalele măsuri pe termen scurt şi mediu, pentru rezolvarea problemelor de poluare a aerului din Bucureşti.

„În primul rând, a fost începută procedura de achiziţie a unui studiu la zi pentru poluanţii atmosferici din Bucureşti şi a unui program de măsuri pentru calitatea aerului. Primăria Capitalei îşi doreşte ca o companie de renume din Europa să realizeze studiul şi programul de măsuri”, a mai scris primarul general.

Acesta a detaliat şi alte măsuri tranzitorii pe care le are în vedere, până la realizarea planului de măsuri, în iunie 2022:

- achiziţia de 100 tramvaie (pentru care tocmai s-a semnat contractul), 100 autobuze electrice, 100 troleibuze

- suspendarea PUZ-urilor de sector, prin care dispăreau sute de hectare de spaţiu verde

- realizarea a 40 de kilometri de bandă unică pentru transportul de suprafaţă

- controlul salubrizării străzilor

- controlul şantierelor de construcţii

„Pe termen mediu, prin PNRR, Primăria Capitalei îşi propune să planteze sute de hectare de spaţiu verde şi să realizeze metroul de suprafaţă”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort