Nicuşor Dan, „bulversat” de decizia instanţei de a respinge anularea PUZ-urilor sectoarelor 2 şi 4: Ne judecăm în recurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că este „bulversat" de decizia instanţei de a respinge anularea Planurilor urbanistice zonale coordonatoare pentru sectoarele 2 şi 4, potrivit Agerpres.

Nicușor Dan, FOTO Nicușor Dan

 Eilul spune că așteaptă recusul.

„În primul rând, sunt bulversat de hotărârea pe care instanţa a luat-o, pentru că înainte de acest litigiu au fost 26 de alte litigii care vizau PUZ-urile de sector şi în toate cele 26 de litigii instanţa a mers în direcţia în care PUZ-urile de sector sunt nelegale. Acest litigiu iniţiat de un ONG ar fi trebuit să fie iniţiat de prefect. Acest litigiu a fost judecat în fond. Efectul respingerii acţiunii în fond este că se întrerupe şi suspendarea pe care acelaşi ONG o obţinuse în litigiul de suspendare, până la judecarea recursului. Eu aştept să ne judecăm în recurs", a arătat Nicușor Dan. într-o declaraţie de presă

Edilul a precizat că până în prezent un singur investitor a cerut autorităţii locale despăgubiri ca urmare a faptului că nu a beneficiat de prevederile PUZ-urilor de sector.

„Seculatorii imobiliari aşteaptă ca la un moment dat conducerea primăriei să meargă cum mergea înainte”

Primarul Capitalei a mai adăufat că, deşi unii speculatori imobiliari se aşteaptă probabil ca PMB să revină la vechea strategie în materie de urbanism, acest lucru nu se va întâmpla.

„Orice dezvoltator poate să aibă pretenţii pentru un act al autorităţii care îl lezează. Un investitor din Sectorul 3 care a cumpărat în baza PUZ Sector 3 poate să se îndrepte împotriva Consiliului General pentru că nu şi-a realizat investiţia şi bineînţeles că judecătorul va aprecia dacă e ceva real sau e ceva virtual, dacă a cheltuit doar cu proiectarea sau s-a împrumutat la bănci. (...) până la acest moment, pe tot ce înseamnă PUZ-uri de sector, mai puţin cineva care ne-a cerut 20.000 lei, nu există niciun litigiu, pentru că - îmi închipui - că speculatorii imobiliari aşteaptă ca la un moment dat conducerea primăriei să meargă cum mergea înainte. Ceea ce îi asigur că nu se va întâmpla", a declarat edilul general.

Primăria va elibera certificate de urbanism în baza PUZ-urilor care au reintrat în vigoare, dar - a spus edilul - aceste PUZ-uri „nu se prea atingeau" de zonele protejate.

„Certificatul de urbanism este un act de informare, în care informează despre mai multe lucruri, printre care şi regimul urbanistic, iar regimul urbanistic, care era Planul Urbanistic General sau PUZ - zone protejate înainte, acum va fi PUZ Sector 2 sau Sector 4. Problema asta este în foarte mică măsură o problemă a Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru că cele două PUZ-uri de sector nu se prea atingeau de zonele protejate. Deci e o chestiune care ţine de primăriile de la sectoarele 2 şi 4", a mai spus primarul Nicușor Dan.

Care sunt efectele suspendării planurilor urbanistice

În Bucureşti nu pot fi eliberate avize de construcţie şi alte documente urbanistice similare, din punct de vedere legal, în Sectoarele 2, 4 şi 5, ca urmare a unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Edilul Capitalei, Nicuşor Dan, le-a cerut administraţiilor de sector să nu elibereze astfel de avize, decizie care a stârnit revolta unor primari.

Planurile Urbanistice Zonale din Capitală au fost iniţial suspendate în 2021, pe o perioadă de un an, urmând ca de la începutul anului 2022 construcţiile să fie reluate. O decizie a Tribunalului Bucureşti, din 17 februarie 2022, a suspendat din nou PUZ-urile din mai multe zone ale Bucureştiului, adică Sectoarele 2, 4 şi 5. Anterior, Curtea de Apel a anulat definitiv PUZ Sector 3 şi PUZ Sector 6. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine