Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. În ce zone se fac lucrările de reparații ale conductelor

0
Publicat:

Mii de bucureșteni din aproape toate sectoarele Capitalei vor rămâne fără apă caldă, ca urmare a lucrărilor de reparații și modernizare care vor fi efectuate de Termoenergetica.

310 blocuri vor rămâne fără apă caldă

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță, vineri, că începând de luni se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei primare, în zone din sectoarele 1, 3, 4, 5 și 6 din Capitală.

Vor fi efectuate următoarele intervenții:

1. Conducta Dn 600mm, în zona Calea Griviței din Sectorul 1, unde se efectuează lucrări de reîntregire a magistralei, după finalizarea lucrărilor de primă urgenţă. Pentru aproximativ 20 blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 25 iulie ora 09.00 și 28 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1981, această porțiune de rețea având peste 40 de ani de funcționare.

2. Conducta Dn 400 mm, în zona străzii Zizin din Sectorul 3, unde se efectuează lucrări de reparații pe Magistrala II Sud și unde vor fi înlocuiți aproximativ 35 de metri de conductă tur/retur cu același diametru. Pentru aproximativ 95 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 24 iulie, ora 10.00 și 28 iulie, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1990, această porțiune de rețea având aproape 35 de ani de funcționare.

3. Conducta Dn 600mm, în zona străzii Străduinței nr. 4, (în parcarea aferentă blocului A5), aleea Ciceu nr. 8-10 (în parcarea și carosabilul aferente blocului R10) din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ 50 de metri de conductă cu același diametru. Pentru aproximativ 90 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 24 și 31 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1977, această porțiune de rețea termică primară având peste 45 de ani de funcționare. Din motive tehnice, lucrarea nu a putut fi executată în perioada 17 - 21 iulie 2023.

4. Conductă Dn 250 mm, în zona străzii Locotenent Colonel Constantin Marinescu din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către aproape 40 de blocuri, în perioada cuprinsă între 21 și 28 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1969, această porțiune de rețea termică primară având aproape 55 de ani de funcționare.

5. Conducta Dn 400mm, în zona Bulevardului 1 Mai din Sectorul 6, unde se continuă lucrările de înlocuire a reţelei primare. Pentru aproximativ 65 blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, în perioada cuprinsă între 23 și 26 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1977, această porțiune de rețea având peste 45 de ani de funcționare.

„Este important de subliniat că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operațiuni, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere”, a informat compania.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!