Lovitură pentru fraţii Tate. Curtea de Apel București anulează decizia prin care puteau părăsi România

0
0
Publicat:

Curtea de Apel Bucureşti a anulat, marţi, decizia Tribunalului Bucureşti din 5 iulie prin care fraţii Andrew şi Tristan Tate primiseră permisiunea să părăsească teritoriul României, potrivit  Agerpres.

decizia prin care fraţii Tate puteau părăsi România a fost anulata. FOTO Instagram

„Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT împotriva încheierii din data de 05.07.2024 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi, rejudecând: respinge ca neîntemeiată cererea inculpaţilor Tate III Emory Andrew şi Tate Tristan privind înlocuirea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României cu obligaţia de nu părăsi limita teritorială a Uniunii Europene, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. Definitivă", se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Frații Andrew şi Tristan Tate (cu dublă cetăţenie, britanică şi americană) sunt judecaţi în România, sub control judiciar, pentru trafic de persoane şi viol, într-un dosar instrumentat de DIICOT.

Decizia Curții de Apel Bucureşti, publicată pe siteul instanței. FOTO Adevărul

Împreună cu două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel), cei doi frați au fost trimişi în judecată pe 20 iunie 2023, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil.

Aceste activităţi le-ar fi adus inculpaţilor importante sume de bani.

Frații Tate sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional, trafic de persoane, viol și alte infracțiuni

În sarcina celor doi au fost reținute infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, lovire sau alte violenţe şi instigare la această infracţiune.

Potrivit DIICOT, infracţiunea de trafic de persoane ar fi fost comisă atât pe teritoriul României, dar şi în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

Potrivit anchetatorilor, fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Andrew şi Tristan Tate le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda „loverboy”).

Victimele ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul "owned by Tate".

Doar trei s-au constituit părţi civile

Anchetatorii au identificat şapte victime în acest caz, însă doar trei s-au constituit părţi civile în dosar.

Referitor la infracţiunea de viol, anchetatorii spun că, în luna martie 2022, una dintre fete ar fi fost constrânsă de unul dintre fraţii Tate, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihice, să întreţină în mod repetat relaţii sexuale cu el.

Cu privire la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violenţe, respectiv lovire sau alte violenţe, anchetatorii spun că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul „pedepsirii" uneia dintre fete care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre fraţii Tate, una dintre complice ar fi exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.

În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România: 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; 15 autoturisme de lux; 14 ceasuri de lux; două lingouri şi o medalie; acţiuni la patru firme; sume de bani şi criptomonede.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!