Articol publicitar

În toţi cei 21 de ani de activitate, Depozitul de deşeuri Chiajna operat de IRIDEX GROUP a funcţionat şi funcţionează legal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmare informaţiilor recent apărute în presă dorim să precizăm: Depozitul de deşeuri Chiajna  administrat de IRIDEX GROUP a funcţionat întotdeauna legal, în trecut sau în prezent!

În toţi ce 21 de ani de activitate Depozitul a  funcţionat şi funcţionează în baza autorizaţiilor emise de autorităţile Statului şi în baza contractului încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Decizia  Tribunalului Bucureşti de  anulare parţială a fost  contestată  la  Curtea de Apel.  La  acest moment  nu cunoaştem motivarea sentinţei Instanţei.

Niciun document, măsurători ale calităţii aerului, studii de dispersie şi EXPERTIZA DE MEDIU dispusă de instanţă în acest proces NU A EVIDENŢIAT CĂ DEPOZITUL ARE VREUN EFECT NEGATIV asupra calităţii aerului! Depozitul, prin atingerea capacităţii de depozitare, se va acoperi, anvelopa, sigila şi pe ultima suprafaţă activă de cca 20 %, restul fiind sigilat!                                               

Dar mirosurile continuă să existe şi să fie reliefate de dl Primar al sectorului 1, deci dacă, calitatea aerului măsurată, expertizată pe depozit are indicatori legali , mai buni ca în oraş , rămâne ca în Programul viitorului Primar să fie prevăzute montarea instalaţiilor promise pentru a identifica sursa reală a mirosurilor acuzate!                                           

Şi pentru că va începe un nou mandat pentru conducerea Primăriei sectorului 1, candidaţii ar trebui să îşi propună implementarea legislaţiei privind gestiunea deşeurilor în sector care începe cu ,,colectarea separată a tipurilor de deşeuri”!

Despre Iridex: Iridex este unul din pionerii industriilor conexe protecţiei mediului din România, operând în acest domeniu încă de la înfiinţare, în anul 1991. Iridex are o experienţă de peste 25 de ani în domeniul protecţiei mediului, managementului deşeurilor municipale, a construcţiei şi operării de centre de management integrat a deşeurilor. Prin ceea ce face, Iridex urmăreşte protejarea mediul înconjurător, eliminând risipa de resurse - oricare ar fi ele –contribuind, astfel, la atingerea obiectivului european de #zero waste# şi implementarea principiilor economiei circulare. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort