FOTO Sala Polivalentă de la Lia Manoliu, un proiect de 80 de milioane de euro,  la un pas de deveni realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa va arăta Academia de tenis promisă de Primărie

Proiectul de buget al Primăriei Generale prevede şi alocarea a 80.597.950 de milioane de euro, cu TVA inclus, pentru construirea, în doi ani, a unei Săli Multifuncţionale în Complexul Sportiv Lia Manoliu de pe Bulevardul Basarabia. Planul de investiţie vine după ce, în noiembrie 2012, Guvernul a transmis din administraţia Ministerului Educaţiei în administraţia Primăriei Capitalei terenul de 52.358 de metri pătraţi.

Sala Polivalentă este un proiect de amploare care va putea găzdui simultan circa 12.000 de spectatori. Potrivit proiectului, va fi o construcţie modern proiectată. Pereţii exteriori vor urma o linie curbată, neregulată spre exterior şi susţinuţi de numeroase coloane din beton armat, dispuse aleator. Aspectul final al construcţiei ar urma să inspire forma unei „păduri desfrunzite“.

Sala Polivalenă de la Lia Manoliu este gândit în aşa fel încât să poată fi folosit pentru găzduirea unor activităţi sportive precum hochei, handbal, baschet, gimnastică, dar şi tenis de masă sau box. De asemenea, aici vor putea fi organizate activităţi culturale de tipul congreselor, conferinţelor profesionale, concertelor de scenă şi alte evenimente.

„Sala polivalentă va avea o amprentă la sol de 10.000 de metri pătraţi, un regim de înălţime S+P+3E, desfăşurate sub gradene, acoperişul va fi unul cu deschideri impresionante, realizat ca structura metalică spaţială. Niveluri de sub gradene rezolva circulaţiile în plan, spaţiile tehnice şi depozitare, anexe, utilităţi, grupurile sanitare, spaţiile alimentaţie publică, săli de conferinţe, zonă de promenadă, spaţiile destinate sportivilor etc. Se vor respecta standardele şi normativele în vigoare, toate acestea având ca scop îndeplinirea exigenţelor de rezistenţă, stabilitate, rigiditate ale construcţiei şi ale elementelor compăonente şi exigenţele impuse de siguranţă în exploatare”, este descrisă clădirea în proiectul de fezabilitate de pe site-ul Primăriei Capitalei.

De ce se construieşte Sala Polivalentă

Obiectivul expus de către reprezentanţii Primăriei Capitalei pentru care se construieşte acest complex sportiv este acela de a oferi posibilitate de organizare a competiţiilor internaţionale-europene sau mondiale-pentru diferite discipline sportive, sporirea numărului de spectacole susţinute de celebrităţi, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor în domeniul ospitalităţii corporatiste şi a sponsorizărilor.

„Posibilitatea organizării de evenimente la cel mai înalt nivel-noua arenă multifuncţională va deschide drumul spre o categorie cu totul nouă de evenimente sportive, Bucureştiul va fi mult mai bine reprezentat în calendarul manifestărilor sportive, ocupând totodată o poziţie consacrată în domeniul divertismentului, în ceea ce priveşte oportunităţile oferite în vederea organizării de concerte şi turnee artistice”, mai scriu autorităţile.

Reprezentanţii Primăriei Generale sunt de părere că prin construirea noii arene sportive imaginea oraşului va cunoaşte consacrare şi dezvoltare pe termen lung. Totodată, afacerile din turismul local vor cunoaşte creşteri semnificative, având în vedere că se estimează circa 750.000 de persoane care vor vizita sala polivalentă pe an. Calculul vizează circa 100 de evenimente cu public de aproximativ 7.500 de spectatori pe  într-un an.

Academie de tenis cu 1.300 de spectatori

Tot vineri, consilierii vor vota şi proiectul de construire a unei academii de tenis. Mai exact, este vorba de construirea unui complex care să conţină şase terenuri de tenis şi gradene care pot găzdui 1.300 de spectatori. Dezvoltarea unui complex de terenuri de tenis şi integrarea sa într-un circuit sportiv public permanent este proiectul despre care Municipalitatea spune că va începe în aceste an şi va lua sfârşit anul viitor. Întregul proiect va costa 1.750.000 de euro cu TVA şi va fi construit în apropierea Arenei Naţionale.

Citeşte mai mult despre planurile primarului Sorin Oprescu pentru domeniul sportiv:

Ce planuri are municipalitatea pentru sportul bucureştean. Cum va arăta Arena Multifuncţională

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat