FOTO Mănăstirea Chiajna: blestemul clopotului, poveşti cu fantome, fenomene paranormale şi crime odioase

Cele mai înfiorătoare legende ale Capitalei se învârt în jurul ruinelor Mănăstirii Chiajna din cartierul Giuleşti-Sârbi. Crime oribile, dispariţii stranii şi boli terifiante – toate au ţesut în jurul acestei mănăstiri, care nu a fost folosită niciodată, aura unui loc în care lumile se întrepătrund şi paranormalul înlocuieşte raţiunea.

 Mănăstirea Chiajna zace undeva la capătul Bucureştiului, aruncată pe malul drept al Dâmboviţei, puţin mai încolo de capătul tramvaiului 44 din cartierul Giuleşti-Sârbi. Pe un câmp plin de gunoaie, păzit de ciori şi câini deformaţi de foame, ultimele rămăşiţe a ceea ce a fost o mănăstire impunătoare îşi jelesc soarta şi spun povestea tristă a unui loc cu o istorie bolnavă şi cutremurătoare. Lăcaşul a fost ridicat în stil neoclasic pe vremea domnitorului fanariot Nicolae Mavrogheni. Legenda spune că, în jurul anului 1800, o epidemie de ciumă ar fi lovit populaţia din zonă. Se spune că însuşi mitropolitul Ţării Româneşti de la acea vreme, Cozma, ar fi fost răpus de teribila boală, chiar în această biserică.

Împrejurimile edificiului întăresc miturile ţesute de-a lungul vremii, în jurul mănăstirii: două cimitire vechi flanchează, de-o parte şi de alta, mănăstirea, iar groapa de gunoi din apropiere paralizează împrejurimile cu miasma sa. Zilnic, zeci de persoane fără noroc scormonesc prin mormanele de deşeuri în căutarea metalelor, iar câini schilozi roiesc în jurul acestui focar de infecţie, care îţi reaminteşte continuu de ciuma care a răpus aproape tot satul de altădată.

Fenomene inexplicabile

Potrivit legendei, lăcaşul de cult nu a apucat să fie sfinţit, iar preoţii nu au slujit niciodată aici, din cauză că mănăstirea a căzut pradă turcilor, în timpul invaziilor otomane.

Toţi localnicii au auzit despre crimele petrecute pe aici sau despre poveştile cu fantome şi umbre inexplicabile, dar când îi întrebi, bătrânii se feresc să dea prea multe detalii, iar tinerii spun că au auzit ceva, dar sunt doar scormoneli ale celor mai în vârstă. „Acum mulţi ani, când eram mai tânăr, treceam cu căruţa pe lângă mănăstire într-o noapte şi am văzut mai multe umbre pe pereţii din exterior. Mi-a îngheţat sângele în vene de frică. Nu am mai trecut pe-acolo multă vreme, dar apoi a trebuit să reiau traseul, obligat-forţat, ca să ajung la groapa de gunoi, de unde mai adun şi eu fiare vechi", povesteşte cu vocea tremurândă, Costache Tătaru, un bătrân din zonă.

La vreo sută de metri de acest loc, o şatră de ţigani împleteşte mănunchiuri de plante uscate. Ei nu vor sa creadă în legenda blestemului: „Ptiu! Du-te de-aici! Eu am dormit acolo cu copiii mei şi nevasta acum câteva luni, când era mai cald, şi nu am văzut nimic. Chiar a fost frumos că ne uitam la lună, că nu are acoperiş”, râde pe sub mustaţă „Ministrul”, aşa cum se recomandă ţiganul.

Blestemul clopotului

O altă legendă a locului spune că toate blestemele ce s-au năpustit asupra mănăstirii se trag de la clopotul bisericii care, de frica otomanilor, a fost coborât din turlă şi aruncat în apa Dâmboviţei.

Petra Rădoi, o femeie de 74 de ani care a trăit toată viaţa în zonă, încearcă să ne explice: „Ştiu de la străbunii mei că tot satul s-a refugiat acolo când au tras otomanii. Şi, de teamă, lumea a dat jos clopotul şi l-a aruncat în Dâmboviţa. Mare păcat s-a făcut atunci!”. Alţi oameni ai locului spun că, de fapt, clopotul a fost furat după ce a fost dat jos din turlă, nicidecum aruncat în apă. „Se zice că o familie de-aici din sat a dezgropat clopotul, care era îngropat în timpul luptelor de-atunci, l-au vândut şi s-au îmbogăţit”, spune Dora Stoian, de 71 de ani.

Totuşi, reputaţia negativă a acestui loc nu s-a clădit doar pe spusele bătrânilor şi pe răstălmăciri ale unor poveşti. În primăvara anului 1967, a fost descoperit la doar câţiva metri de zidurile mănăstirii cadavrul unui elev de doar 16 ani. Moartea a fost considerată la acea vreme suspectă, deoarece băiatul avea în buzunarele uniformei sale un bilet de tren şi două bilete de peron, ceea ce sugera că cineva l-a aşteptat în Gara de Nord. Necropsia a relevat faptul că băiatul a avut parte de o moarte violentă, iar ancheta poliţiei a dovedit că băiatul era cunoscut drept o persoană foarte dificilă.

Patruzeci de ani mai târziu, moartea s-a năpustit din nou peste aceste locuri. Un cetăţen elveţian, orbit de gelozie, şi-a asasinat aici fosta iubită, pe mama şi pe fostul soţ al acesteia, în urma unui plan diabolic. Jean Pierre Francois Sgueglia şi-a adus din Geneva un pistol marca Glock 19 şi, după ce a condus până în Bucureşti, i-a executat pe cei trei.

Proiectul Blair Witch autohton 

Fascinaţi de legenda mănăstirii, doi studenţi de la Film au făcut, în 2008, un film despre aceasta. În video, doi studenţi la Politehnică dispar fără urmă în 1995. Peste 13 ani, un vecin găseşte o casetă cu filmările celor doi, efectuate în mare parte la Mănăstirea Chiajna cu o zi înainte de dispariţe, casetă inscripţionată cu textul „Bucureşti, 13”. Scurt-metrajul a fost postat pe Youtube, iniţial fara nicio explicaţie, aşa că a fost considerat real. Ulterior s-a dovedit ca era, de fapt, o ficţiune.