Fată de 15 ani, amenințată cu pistolul pe o stradă din Bucureşti. Atacatorul i-a luat telefonul și a forţat-o să-l urmeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fată de 15 ani a fost atacată de un tânăr de 20 de ani pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. Acesta a amenintat-o cu un pistol şi i-a luat telefonul, forţând-o să-l urmeze în dreptul unui imobil. Întreaga scenă a fost văzută de un tânăr de 23 de ani care a sărit în ajutorul fetei, fiind chemată Poliţia. Ulterior agresorul a fost arestat preventiv.

Atac cu pistolul FOTO: Shutterstock

”La data de 20 aprilie 2025, Secţia 27 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 3, o persoană ar fi fost agresată fizic. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la faţa locului au depistat trei persoane, o minoră, în vârstă de 15 ani şi un tânăr, în vârstă de 23 de ani, ambii susţinând că minora ar fi fost agresată fizic de cel de-al treilea tânăr, în vârstă de 20 de ani”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei, potrivit news.ro.

Sursa citată a precizat că persoanele implicate au fost conduse la sediul subunităţii, în vederea clarificării situaţiei de fapt.

”Din cercetări, s-a stabilit că, la data de 20 aprilie 2025, în jurul orei 19.30, în timp ce persoana vătămată se afla în dreptul unui imobil, din Sectorul 3, tânărul în vârstă de 20 de ani ar fi abordat-o pe minoră, context în care, prin întrebuinţarea de ameninţări, respectiv prin folosirea unui pistol de tip airsoft şi simularea unei calităţi oficiale, ar fi deposedat-o de telefonul mobil. Ulterior, prin acte de violenţă şi folosirea forţei fizice, s-ar fi deplasat împreună cu persoana vătămată în dreptul unui imobil, moment în care, tânărul de 23 de ani ar fi intervenit în apărarea minorei”, a mai transmis Poliţia.

De asemenea, bănuitul ar fi avut asupra lui un baston telescopic, iar în proximitate a fost găsit şi un pistol tip Airsoft cu bile de plastic.

”În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, faţă de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. Cercetările au fost preluate şi sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată”, a mai transmis sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat