Două monumente istorice din Bucureşti vor fi demolate în mod ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două imobile cu valoare istorică vor fi demolate, mâine, în Bucureşti. Acţiunea este ilegală, informează un comunicat emis de Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“.

Cele două imobile sunt amplasate pe Strada Christian Tell, la numerele 16, respectiv 18, iar valoarea lor de monumente istoriec este atestată de un studiu istoric întocmit de Ordinul Arhitecţilor din România. Mai mult, clădirile fac parte dintr-un „ţesut rezidenţial tradiţional tipic, unicat la nivel internaţional, conform regulamentului de urbanism al zonei protejate „Amzei“, în care se găsesc.

Nicuşor Dan informează că încă nu ştie dacă există o autorizaţie de desfiinţare emisă de Primarul General, iar în cazul în care demolarea nu este autorizată, proprietarul intră sub incidenţă penală. Dar şi în cazul în care această autorizaţie există, demolarea rămâne în continuare ilegală, deoarece nu există avizul obligatoriu al Primarului Sectorului 1, iar în felul acesta, Primarul General comite o faptă penală.

Primarul Sectrorului 1 a refuzat să emită avizul de desfiinţare din cauza valorii istorice pe care o au cele două imobile. Proprietarul a încercat să oblige în instanţă Primarul Sectorului 1 să emită avizul de desfiinţare, însă, prin dosarul 2430/3/2013, Tribunalul Bucureşti a respins irevocabil cererea proprietarului.

Clasarea imobilelor ca monumente istorice, blocată

„Situaţia ar fi putut fi evitată dacă Ministerul Culturii ar fi clasat imobilele ca monumente istorice, în baza studiului întocmit de Ordinul Arhitecţilor din România“, susţine Nicuşor Dan.

În cazul în care aceste imobile vor fi demolate, Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul“ va depune plângere penală împotriva proprietarului sau a Primarului General, în funcţie de existenţa sau inexistenţa unei autorizaţii, cât şi împotriva secretarului de stat Radu Boroianu, din Ministerul Culturii, care a blocat procedura de clasare a imobilelor ca monumente istorice.

Pe aceeaşi temă: 

Ce case istorice din Calea Dorobanţilor ar putea fi demolate

Hai să-ţi demolez Bucureştiul noaptea...

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea