Documentele arse la Facultatea de Litere aveau valoare istorică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhivele Naţionale Române (ANR)  afirmă că incendiul care a vut loc pe 22 ianuarie la Facultatea de Litere din Capitală a compromis iremediabil documente cu valoare istorică.

„Incendiul a compromis iremediabil documente importante cu valoare istorică. Printre acestea, dosare studenţeşti din perioada 1864-1948, cataloage din perioada 1963-1982, dar şi lucrări de licenţă elaborate între anii 2000 şi 2006“, susţin reprezentanţii ANR într-un comunicat de presă remis în această dimineaţă.

Măsurile luate de ANR, ignorate

De asemenea, în comunicat se mai precizează că în urma unui control de fond efectuat în anul 2005 de ANR, la sediul Universităţii Bucureşti au fost constatate grave deficienţe  privind condiţiile de păstrare a arhivei instituţiei. Arhivele Naţionale ale României au stabilit unele măsuri, printre care găsirea altui spaţiu pentru depozitarea arhivei, care au fost însă ignorate.

Reprezentanţii Arhivelor Naţionale Române au atenţionat că nerespectarea legii sau distrugerea documentelor cu valoare istorică implică răspunderea contravenţională, civilă sau penală. „Incendiul de la Facultatea de Litere, însoţit de distrugerea iremediabilă a unui fond documentar unic, se constituie, aşadar, într-un sever avertisment adresat tuturor creatorilor şi deţinătorilor de arhivă“, se mai precizează în comunicat.

Universitatea din Bucureşti a anunţat pagube de 2.000 de lei

Incendiul de la Facultatea de Litere din 22 ianuarie a distrus arhiva care conţinea diplome şi acte de studii, pagubele fiind estimate la aproximativ 2.000 de lei, a anunţat, atunci, Universitatea din Bucureşti. „Arhiva afectată de incendiu conţinea diplome şi acte de studii. Aceasta nu constituie o pierdere semnificativă deoarece arhiva va fi recuperată. Pagubele sunt estimate la 1.000-2.000 de lei“, se preciza într-un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă