Cum se pregătesc bucureştenii pentru Moş Nicolae: dulciuri, jucării şi magazine în care mişună copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Moş Nicolae, iar în magazine mişună oameni de toate vârstele care au coşurile încărcate cu produse. Cum era de aşteptat, cele mai aglomerate raioane sunt cele cu jucării şi cele cu dulciuri.

În această seară, micuţii din toată ţara îşi lustruiesc ghetuţele şi le aşează la geam sau la uşă pentru ca Moşul să le umple cu daruri. Părinţii au luat cu asalt magazinele din întreaga Capitală în goana după dulciuri şi jucării de tot felul, în timp ce copiii îşi aleg cu grijă cuvintele pe care le scriu pentru Moş Nicolae.

Agăţaţi de gâtul părinţilor sau alergând printre raioanele încărcate cu jucării, copii de toate vârstele au transformat centrele comerciale din Bucureşti în locuri în care domneşte distracţia. Se joacă, aleargă, cântă sau privesc fascinaţi spre maşinuţe, păpuşi şi decoraţiuni pentru Sărbătorile de Iarnă.

Părinţii testează jucăriile

Goana după cadouri în Capitală

'Trebuie să vedem ce cumpărăm' , spune un tătic trecut de 35 de ani din Bucureşti şi entuziasmat de animăluţele înşirate pe un raft dintr-un supermarket. Bărbatul a ieşit la cumpărături împreună cu soţia sa şi spune că anul acesta a decis să îi cumpere fiicei sale o pisicuţă de pluş care dansează şi cântă.

Părinţii se uită fascinaţi la pisica galbenă împachetată într-o cutie cu care lasă la vedere dansurile antrenante ale felinei de pluş. Pisicuţa îşi mişcă energic lăbuţele, pleoapele acoperă sferele albastre care ţin loc de ochi, iar cei doi bucureşteni rămâni surpinşi de talentul animăluţului dansator.

Zidul maşinilor şi garderoba Moşului

Un alt punct fierbinte de pe harta centrului comercial este reprezentat de sute de maşinuţe aşezate cu grijă una peste alta. Teancul de jucării formează un zid care îi forţează pe cumpărători să ridice capul pentru a vedea locul în care zidul se termină.

La câţiva paşi de maşinute, rafturile metalice din magazin susţin cu greu păpuşile ale căror mâini şi picioare ies din rândurile potrivite cu atenţie. Perne enorme cu ursuleţi stau agăţate de rafturile ticiste cu jucării, girafe, reni şi căţei enormi de pluş se sprijină unii de alţii încerând să-şi facă loc printre celelalte jucării. 

Pe un alt raion pe care abia se poate circula sunt expuşi brazi artificiali de mărimi şi culori diferite. În timp ce unii sunt albi şi măsoară până în 30 de centimetri, alţii sunt verzi şi se înalţă falnic în mijlocul centrului comercial. Îmbodobiţi cu globuri colorate şi beculeţe care sclipesc în fel de fel de moduri, pădurea artificială îşi descoperă secretele în faţa celor care trec pragul magazinului în goana după cumpărături.

Şi Moş Crăciun pare să aibă un loc rezervat în centrul comercial din Bucureşti, pentru că sute de articole vestimetare se odihnesc împachetate la dungă pe rafturi. Costume de Crăciuniţă, fuste roşii, căciuli din care atârnă două cozi lungi, împletite şi albe sunt cercetate de privirele atente ale domnelor şi domnişoarelor care vor să-şi transforme micuţii în personaje de poveste.

Costume croite pe diferite mărimi încearcă să imite hainele lui Moş Crăciun. Cureau neagră este nelipsită şi pentru ca totul să fie cât se poate de autentic, măşti dotate cu barbă albă şi căciulă roşie însufleţesc ţinutele din magazin.

Părinţii şi micuţii lor privesc la fel de fascinaţi spre jucăriile şi decoraţiunele destinate Săebătorile de Iarnă şi, pentru câteva clipe, în magazinele bucureştene nu se mai ţine cont de vârstă. "Noi suntem mai fascinaţi ca ei", spune râzând un tătic.

Pe aceeaşi temă:

Jumbo, cel mai mare magazin de jucării şi decoraţiuni interioare din Grecia care a ajuns şi în Capitală, casa lui Moş Crăciun

STUDIU Românii vor cheltui în perioada Sărbătorilor de Iarnă mai mulţi bani pe mâncare şi băutură decât anul trecut

FOTO Ce jucării aşteaptă copiii de la Moş Crăciun

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!