Cristian Tudor Popescu, despre „războiul psihologic” de la Unirii: „Nicușor Dan s-a ținut tare și a reușit să biruie PSD-ul”

0
0
Publicat:

Simplul fapt că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au acceptat să susțină ideea referendumului cu privire la puterea Primăriei Generale în raport cu cele de sector reprezintă „încă un tur de forță pentru actualul Primar General”, Nicușor Dan, spune gazetarul Cristian Tudor Popescu, care a comentat „războiul psihologic”, legat de reparațiile la planșeul Unirii.

Cristian Tudor Popescu. FOTO Facebook

„Nicușor Dan câștigă capital. Capitala ce câștigă? În acest moment, mai avem un candidat la președinția României, numai că nu în 2024, ci pentru 2029. Dl Nicușor Dan și-a început campania electorală. Adică, s-a hotărât să facă totuși ceva, și anume politică”, a scris, într-o postare pe Facebook, cunoscutul om de presă.

Cristian Tudor Popescu a analizat confruntarea Nicușor Dan - Daniel Băluță, care a scos la  iveală tensiuni politice majore:

„Seara înfruntării cu armata personală a lui Băluță în parcul de la Unirii a fost un test dur pentru orice om politic. Că „invadarea” cu garduri și muncitori, în miez de noapte, a teritoriului în litigiu cu Primăria Generală a fost declanșată cu rea conștiință de către primarul Băluță se dovedește prin declarația directorului Metrorex: a primit vineri solicitarea Primăriei sector 4 pentru aviz de începere a lucrărilor la planșeul Piața Unirii, dar, din considerente procedurale, eliberarea acestui aviz foarte important durează câteva zile. Băluță a trecut la acțiune pretinzând că are toate avizele – cel puțin pe cel de la Metrorex nu-l avea”.

„Poliția Română, neavând ordin de la PNL să se implice, dădea bir cu fugiții”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a remarcat presiunea psihologică exercitată asupra primarului general al Capitalei, căreia Nicușor Dan i-a rezistat.

„Gealații lui Băluță, costumați în Poliție Locală, au creat o presiune psihologică majoră asupra lui N. Dan, strigând că doi dintre ei sunt răniți de buldozere, „Uitați-vă, domnule primar, zace acolo!”. Pe loc, televiziunile PSD, în cap cu CîNîNî, au preluat provocarea, anunțând că buldozerele lui Nicușor Dan au călcat doi oameni (de fapt, era vorba de niște zgârieturi produse de un gard în cădere). Poliția Română, neavând ordin de la PNL să se implice, dădea bir cu fugiții. Vorbeți bine antrenați au rostogolit zeci de minute ideea lipsei de empatie a hainului N. Dan”, se arată în postare.

„În războiul psihologic a cedat Ciolacu”

Amintim că lucrările de refacere a Planșeului Unirii au stârnit nu doar un scandal monstru între primarul general al Capitalei, Nicușor Dan și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, ci și un risc de imagine pentru Marcel Ciolacu.

„Mai mult, purtători de microfon de la „fața locului” îl întrebau acuzator cine răspunde dacă planșeul Unirii se prăbușește și mor oameni. Totul convergea spre ideea că Băluță vrea să înlăture un pericol „eminent” (apud candidatul PSD la Senat C. Popescu Piedone), în vreme ce N. Dan se opune pentru că e un monstru fără suflet. Un astfel de „narativ” poate face țăndări peste noapte orice persoană publică.  În fața riscului de imagine enorm, N. Dan nu s-a clătinat, n-a dat un pas înapoi. A continuat să spună că cere aplicarea legii, care e de partea lui. Și iată că în războiul psihologic a cedat Ciolacu, confruntat și el cu perspectiva pierderii de voturi. Povestea finală, care se reține în mare, e că N. Dan s-a ținut tare și a reușit să biruie PSD-ul”, a concluzionat CTP.

„Dacă referendumul va trece, N. Dan va câștiga și mai mult capital politic”

Potrivit gazetarului, simplul fapt că Ciolacu și Ciucă (despre care amintește că s-a afișat cu Nicușor Dan) au acceptat să susțină ideea referendumului cu privire la puterea Primăriei Generale în raport cu cele de sector reprezintă „încă un tur de forță pentru actualul Primar General”.

„Dacă referendumul va trece, N. Dan va câștiga și mai mult capital politic, care nu va șterge însă datoria lui mare față de bucureșteni de a face mai mult pentru Capitală. Dacă nu, va avea o scuză pentru orice eșec ca Primar General: „N-am mijloacele să fac, pentru că nu mi le-ați dat”. Deci, politică face dl Nicușor Dan, dar asta nu rezolvă traficul ucigător și poluarea din București”, încheie Cristian Tudor Popescu .

Amintim că Nicușor Dan vrea să organizeze un referendum pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale. 

Edilul a convocat o ședință a Consiliului General pe 21 octombrie, la ora 10:00, pentru a discuta două proiecte de referendum pentru bucureșteni. Cetățenii vor fi întrebați dacă susțin aprobarea repartizării impozitelor pe venit și a taxelor locale de către Consiliul General și dacă Primarul General ar trebui să emită autorizații de construire pentru întregul oraș.  

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie