Colectare selectivă la concertul Depeche Mode: peste două tone de plastic şi hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe urma show-ului incendiar oferit de cei de la Depeche Mode, peste două tone de deşeuri plastice şi hârtie au fost colectate separat. Eco-Rom Ambalaje a pus la dispoziţie 26 de containere speciale, propunându-şi să asigure acest serviciu şi la alte mari concerte şi festivaluri, potrivit Mediafax.

Cei peste 50.000 de participanţi de la concertul de miercuri, din Capitală,  s-au distrat responsabil, folosind cele 26 de containere de colectare separată, puse la dispoziţie de Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu organizatorii.

Astfel, aceştia au colectat separat 2.100 de kilograme de deşeuri de ambalaje, dintre care 1.200 de kilograme de plastic şi 900 de kilograme de hârtie-carton. În medie, fiecare fan Depeche Mode a colectat, separat, aproximativ trei pahare de plastic sau de carton.

Toţi cei care au luat parte la concert au putut afla informaţii despre importanţa colectării separate a deşeurilor de ambalaje, iar cei mai responsabili dintre aceştia au primit brăţări speciale de la promoterii reciclării.

Eco-Rom Ambalaje, organizaţie ce se ocupă cu îndeplinirea obligaţiilor de reciclare a deşeurilor de ambalaje ce revin producătorilor, îşi propune să asigure colectarea selectivă şi la alte evenimente muzicale de amploare, ce vor avea loc în sezonul estival.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online