Video Clipe de groază pe o alee din București: tânără tăiată după ce s-a luptat cu un bărbat care a atacat-o cu un cuțit

0
Publicat:

O femeie de 31 de ani a trecut prin clipe de groază pe o alee pietonală din Sectorul 2 al Capitalei, după ce a fost atacată de un bărbat înarmat cu un cuțit. 

Polițiștii Capitalei au descins, miercuri dimineață, 1 octombrie 2025, la locuința unui bărbat de 49 de ani, suspectat că, în urmă cu o săptămână, a atacat o femeie pe o alee pietonală din Sectorul 2 al Bucureștiului.

Incidentul a avut loc pe 23 septembrie, în jurul orei 21.00, când victima, o femeie de 31 de ani, se deplasa spre imobilul în care locuiește. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a urmărit-o, a prins-o din spate și a amenințat-o cu un cuțit.

Potrivit unor surse judiciare, reacția promptă a femeii a făcut ca atacul să nu se transforme într-o tragedie: aceasta a reușit să se apere, însă în timpul confruntării a suferit mai multe tăieturi la mână.

Un echipaj medical i-a acordat primul ajutor la fața locului, ulterior fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Agresorul a fugit imediat după comiterea faptei, însă polițiștii Secției 7 au reușit să-l identifice în scurt timp. 

Miercuri, 1 octombrie, ofițerii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, de unde au ridicat mai multe bunuri de interes pentru dosar.

Bărbatul a fost condus la audieri și reținut pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, victima și agresorul nu se cunoșteau. Totul s-a întâmplat pe aleea pietonală ce face legătura între strada Ion Berindei și imobilul cu nr. 5.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!