CGMB a aprobat acordarea titlului de Cetăţean de Onoare filosofului Mihai Şora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii generali au aprobat miercuri, la propunerea grupului USR, un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Capitalei filosofului Mihai Şora, în semn de recunoaştere a activităţii sale şi a contribuţiei aduse la dezvoltarea şi promovarea valorilor culturale româneşti.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 42 de voturi „pentru” şi o abţinere.

Consilierii spun că Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, este o personalitate marcantă a societăţii româneşti contemporane, având o activitate publicistică remarcabilă. Printre operele sale filosofice şi eseistice se numără „Sarea pământului”, „A fi, a face, a avea”, „Eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat”, „Clipa şi timpul” şi „Câteva crochiuri şi evocări”.

Mihai Şora a fost redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă între 1959 şi 1969, fiind fondatorul colecţiei de cărţi ”Biblioteca pentru toţi”, şef de secţie între 1951 şi 1954 la Editura pentru limbi străine şi a fost primul ministru al Învăţământului după căderea regimului comunist, în guvernul Petre Roman. Şi-a dat demisia din guvern în semn de protest faţă de mineriadele din 13-15 iunie 1990, fiind singurul ministru din guvern care a făcut acest gest.

De asemenea, filosoful este membru fondator al Alianţei Civice, al Grupului de Dialog Social şi al Societăţii Române de Fenomenologie.

Mihai Şora a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 1978 şi 1998, Ordinul naţional „Steaua României” în grad de Cavaler în 2016, precum şi Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” în 2011.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată