Cea mai bună expoziţie din anul 2012, „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului”, îşi închide porţile pentru bucureşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului“, găzduită de Muzeul Naţional de Artă al României, se încheie duminică. Reprezentanţii muzeului au anunţat că sâmbătă, 24 august, vor fi ultimele vizite cu ghidaj gratuit în expoziţie.

„Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului“, expoziţia organizată în Muzeul Naţional de Artă al României, a ajuns la final, iar reprezentanţii instituţiei au anunţat că sâmbătă vor avea loc ultimele vizite cu ghidaj gratuit în expoziţie. Pe tot parcursul zilei, vizitatorii se vor bucura de tururi ghidate, începând cu orele 11.30, 13.30, 15.30 şi 17.30.

Preţul de intrare în expoziţie, 10 lei

Cei care vor merge să viziteze expoziţia treuie să scoată din buzunar 10 lei sau cinci lei, atât cât costă un bilet întreg sau unul redus. De asemenea, reprezentanţii muzeului spun că vizitatorii nu trebuie să-şi programeze „călătoria“ prin muzeu, deoarece grupurile se vor forma pe loc, în ordinea sosirii.

Expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului“ prezintă, în premieră, 31 de capodopere ale picturii medievale româneşti: fragmentele de frescă păstrate până astăzi din ansamblul decoraţiei murale a bisericii Mănăstirii Argeşului, ctitoria lui Neagoe Basarab (1512-1521).

Expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” a fost desemnată câştigătoarea premiului Comitetului Naţional Român ICOM pentru cea mai bună expoziţie deschisă în anul 2012. Decernarea premiului a avut loc pe 17 iulie la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) din Capitală.

Pe aceeaşi temă:

Weekend istoric la Muzeul de Artă al României: vizite ghidate prin istoria regală românească

„Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului”, premiul pentru cea mai bună expoziţie din 2012

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €