Cathedral Plaza a fost preluată de omul de afaceri Ioannis Papalekas. Arhiepiscopia Romano-Catolică susţine că imobilul va fi demolat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cathedral Plaza va fi demolată indiferent de proprietar, susţine Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti. Clădirea de birouri a fost preluată de Millennium Building Development SRL, companie controlată de omul de afaceri Ioannis Papalekas.

Potrivit unui comunicat de vineri al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, preluarea Millennium Building Development SRL (MBD) a imobilului de birouri de către omul de afaceri grec Ioannis Papalekas nu schimbă cu nimic decizia definitivă şi irevocabilă de demolare dată de Curtea de Apel Ploieşti.

Nici problema siguranţei cauzate de lucrările executate în grabă şi cu materiale de slabă calitate şi nici pe cea de ilegalitate în care se află aceasta, urmare a anulării autorizaţiei de construcţie prin decizia irevocabilă a Curţii de Apel Suceava din 3 noiembrie 2010, a hotărârii CEDO din 10 aprilie 2012 şi a radierii intabulării din cartea funciară, operate în 27 septembrie 2011, de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti Sector

Potrivit sursei citate, imobilul rămâne o clădire ridicată fără autorizaţie legală, care este radiată din cartea funciară, în prezent nebranşată la utilităţi, dar şi "periculoasă şi nefuncţională", care trebuie demolată.

„Sunt sigur că bucureştenii şi concetăţenii noştri în general nu se mai lasă păcăliţi de cei care încearcă să cumpere şi să vândă suflete şi că vor şti să interpreteze ştirile despre aşa-zisa cumpărare a clădirii ilegale Cathedral Plaza aşa cum e: o ultimă zbatere a unui proiect monstruos, care încearcă să desfigureze faţa catedralei noastre, monument istoric şi arhitectonic de valoare naţională şi universală. Aştept ca autorităţile competente să pună în aplicare deciziile Justiţiei şi să ia măsurile administrative ce se cuvin pentru aducerea terenului în situaţia anterioară", susţine Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Mitropolit Ioan Robu, citat în comunicat.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei precizează că, în cazul în care „cineva s-a încumetat să preia MBD”, preluând în patrimoniu şi turnul Cathedral Plaza, a dobândit şi toate problemele legate de falsuri, acte ilegale şi corupţie.

„Vinovaţii rămân, cercetarea penală îşi urmează cursul firesc, iar hotărârile de demolare continuă să fie manifestarea de voinţă a unei puteri a Statului român, care trebuie să fie pusă în practică”, se mai arată în comunicat.

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB) a anunţat anterior că prin decizia din 23 ianuarie dată de Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus definitiv şi irevocabil demolarea turnului Cathedral Plaza şi readucerea terenului pe care a fost edificată această construcţie la destinaţia iniţială, aceea de parc.

Potrivit ARCB, dreptul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de a cere şi obţine protecţia legală prin demolarea turnului Cathedral Plaza şi readucerea terenului pe care a fost edificată această construcţie la destinaţia iniţială (de parc), a devenit o realitate juridică incontestabilă, prin rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 2520/2012, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa. Prin decizia nr. 456/23.01.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, sentinţa civilă a fost confirmată ca irevocabilă, prin respingerea recursului exercitat împotriva acesteia, au precizat reprezentanţii ARCB.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța