Bucureştiul are aproape 1.300 de copii ai străzii. Samusocial a iniţiat o campanie de identificare a celor fără adăpost

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mamele fără adăpost îşi hrănesc şi adorm copiii la colţul străzii. FOTO Mediafax

Pe străzile Capitalei îşi duc traiul între 800 şi 1.300 de copii şi bebeluşi şi puţin peste 5.000 de adulţi, arată o statistică a organizaţiei Samusocial. Împreună cu Fundaţia Parada, Samusocial a demarat proiectul „Echipe Mobile pentru copiii şi adulţii străzii din Bucureşti” pentru identificarea şi ajutarea tuturor celor fără un acoperiş deasupra capului.

Femei izolate, familii cu copii, persoane vârstnice escrocate, tineri adulţi provenind din case de copii, foşti copii ai străzii, persoane cu probleme de sănătate mintală. Ne întâlnim cu ei pe străzile Capitalei la orice oră din zi şi chiar din noapte.

Mame murdare şi nemâncare care alăptează prunci acoperiţi de praful şoselelor şi copii desculţ care aleargă pe asfaltul aproape topit de cădură sau îngheţat sub zăpadă ne opresc aproape în fiecare zi să ne ceară „un leu pentru o pâine”. Îi vedem în RATB, îi vedem în piaţă sau la porţile bisericilor şi chiar la colţul blocului cuibăriţi pe un carton sau pe nişte cârpe.

Potrivit unor statistitci realizate de Samusocial România, în Bucureşti sunt aproximativ 800 – 1.300 de copii şi bebeluşi ai străzii şi puţin peste 5.000 de adulţi.
 

Atât copiii cât şi persoanele adulte fără adăpost trăiesc în condiţii de igienă, medicale, alimentare şi sociale foarte precare: în stradă, în canale, case dezafectate, case părăsite, pieţe, scări de bloc, parcuri sau alte locuri ce pot fi transformate în locuri de adăpostire.


Samusocial din Romania în parteneriat cu Fundaţia Parada au lansat din această lună proiectul „Echipe Mobile pentru copiii şi adulţii străzii din Bucureşti”, proiect finanţat de BRD Groupe Société Générale.


Echipele Mobile ale Samusocial din România şi Fundaţiei Parada funcţionează atât pe perioada zilei cât şi noaptea cu scopul de a identifica copii şi adulţi ai străzii care au nevoie de ajutor. Pe lângă nevoile elementare – mâncare, igienă, îmbrăcăminte şi încălţăminte, beneficiarii vor primi servicii de asistenţă socială şi medicală, precum şi acompaniere pentru reintegrare socio-profesională.


Echipele Mobile vor străbate străzile din Bucureşti în căutarea şi identificarea copiilor şi adulţilor străzii pentru a-i ajuta să-şi recapete actele de identitate, să obţină ajutor social, acces la cantina socială, plasament în adăposturile din Bucureşti sau plasare într-un loc de muncă.

Proiectul a început în luna august a acestui an şi se va termina în anul 2013.

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat