Bucureşti: Şcoală de vară la ASE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50 de participanţi, majoritatea din spaţiul Uniunii Europene, participă, începând de astăzi şi până pe 24 august, la Bucureşti, la cea de-a cincea ediţie a Şcolii de vară „Economici şi politici în contextul global“, organizată de Academia de Studii Economice.

Universitatea de vară este un eveniment internaţional academic şi cultural, care are în fiecare an câte o temă cu profil economic şi este organizat de Senatul universităţii, în parteneriat cu mediul de afaceri.

Candidaţii au fost selectaţi on line, pe baza unui curriculum vitae, a unui formular de aplicaţie, a unei scrisori de motivaţie şi a unui eseu de analiză de maximum 750 de cuvinte despre criza economică globală, toate documentele fiind depuse până în data de 31 mai 2009.

Printre conferenţiari se vor număra şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional, Jeffrey R. Franks, profesorul de politici de dezvoltare la Universitatea din Leeds, Gordon Crawford, profesorul de politici publice la Universitatea din Glasgow, Zeljko Sevic, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de afaceri din România, Florin Pogonaru.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV