Bucureşti: Pasajul Pipera-Tunari, aproape gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai controversat pod, Pasajul Pipera-Tunari este aproape gata. Pentru a nu muta stâlpii de înaltă tensiune ai liniei de cale ferată cu care se intersecta pasajul, autorităţile au montat şapte grinzi de beton.

Stâlpii care susţineau linia şi se întâlneau cu construcţia sunt acum exact între grinzi, aşa că nu mai trebuie scurtaţi sau mutaţi. Pentru plasarea grinzilor, traficul feroviar spre mare a fost deviat timp de patru zile prin Mogoşoaia.

De asemenea, CFR a anunţat că traficul rutier va fi înschis în fiecare noapte, între orele 00.01 - 06.10, până la 20 august, pentru continuarea lucrărilor.

Construcţia pasajului a început în 2007 şi trebuia să se termine în luna noiembrie 2008. Din cauza unor greşeli de proiectare, noul termen este luna august.

De asemenea, costul proiectului a crescut până la 11,4 milioane de euro. Cheltuielile suplimentare de circa cinci milioane de euro vor fi suportate de către Primăria Sectorului 2 şi de cea a comunei Voluntari.


 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie