Bucuresti: Concert aniversar de muzică americană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul ”Ten Years After-SOUND & Valentin Radu” va avea loc în această seară, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Studenţilor.

Prietenia şi colaborarea dintre Corul Sound şi reputatul muzician american de origine română, Valentin Radu, a început în urmă cu zece ani, la sugestia inspirată a lui Johnny Răducanu.

Concertul de debut a avut loc pe scena Ateneului, la data de 16 mai 2010, avându-i ca invitaţi pe Johnny Răducanu şi Teodora Enache. Atunci, pentru prima dată, pe scena Ateneului, un cor de amatori a cântat muzică tradiţională americană şi o sală plină i-a apludat entuziasmată. Succesul primului concert a deschis seria concertelor extraordinare de muzică americană, care, timp de 10 ani a continuat la Bucureşti şi în ţară, la Arad, Sinaia, Timişoara

 “Corul SOUND, condus de dirijorul Voicu Popescu, este, prin palmares şi repertoriu, unic în lume, ca şi cor de amatori”, apreciază maestrul Valentin Radu.“Totul i se datorează lui Voicu Popescu, care ştie să menţină în SOUND, disciplina,  prietenia şi buna dispoziţie” , menţionează dirijorul american.
Mâine seară, pe scena Ateneului

Doctor al renumitei universităţi americane Juliard School of Music din New York, pianist, organist şi dirijor de prestigiu internaţional, maestrul Valentin Radu este cetăţean de onoare al oraşului New York, titlu acordat de primarul Rudolf Giuliani în anul 1997, pentru activitatea sa de ambasador cultural, dar şi al oraşului Bucureşti, din anul 2003.

El a fost invitat să cânte, în 1999, pentru Papa Paul Ioan al ll, cu prilejul vizitei acestuia la Bucureşti, dar şi pentru fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în anul 2008, în SUA. 

Mâine seară, de la ora 19.00, pe scena Ateneului, Valentin Radu va susţine un concert de orgă, cu muzică de Bach.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026