Bebeluș născut în ambulanță, pe drumul spre spital, în București

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil nerăbdător să vină pe lume s-a născut în ambulanță, pe traseul către spital, cu ajutorul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF).

Un bebeluș a venit pe lume în ambulanță FOTO: Facebook / ISU

Totul a pornit de la un apel la 112, prin care se anunța că o femeie însărcinată intrase în travaliu. La fața locului a fost trimisă o ambulanță tip B2, formată dintr-o asistentă medicală și un ambulanțier. După preluarea pacientei, situația s-a complicat rapid: în drum spre spital, travaliul a progresat, iar nașterea a devenit iminentă.

„La evaluarea medicală, membrii echipajului au constatat că nașterea era iminentă: capul bebelușului era deja vizibil”, au transmis reprezentanții ISU

O misiune specială pentru echipaj

Nașterea a avut loc chiar pe targă, în ambulanță. „A fost o provocare pentru asistentă, care a avut pentru prima dată o astfel de misiune, dar a gestionat situația cu mult calm și profesionalism, precizează ISU. În doar câteva minute, contracțiile au progresat, iar sub supravegherea atentă a cadrelor medicale, copilul a venit pe lume în siguranță.

Primele plânsete au umplut autospeciala de bucurie și emoție, moment descris de ISU ca fiind unul cu adevărat aparte. 

Mama și nou-născutul au ajuns în siguranță la spital FOTO: Facebook / ISU

Mama și copilul, în siguranță

După naștere, echipajul s-a asigurat că atât mama, cât și nou-născutul au ajuns în siguranță la spital, unde au fost predați personalului medical de specialitate.

ISU a transmis un mesaj de felicitare pentru părinți și de recunoștință pentru echipa de salvare: „Felicitări părinților norocoși și un gând bun pentru echipa de salvare, care a demonstrat încă o dată că se află la datorie în cele mai neașteptate momente! Vă mulțumim!”.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”