Bărbatul din București care şi-a rănit iubita şi a incendiat apartamentul a ajuns după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti l-au reţinut pe bărbatul care şi-a rănit concubina cu un cuţit, în prezenţa copilului acesteia, în vârstă de 8 ani, după care a incendiat locuinţa în care se aflau.

Bărbat reținut după ce și-a înjunghiat concubina / Foto: Arhivă

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, în timp ce se afla într-un imobil din Sectorul 5, unde locuia cu concubina, copilul în vârstă de 8 ani şi cu mama sa, inculpatul — de 45 de ani a înjunghiat-o pe concubină cu un cuţit în zona gâtului şi pieptului.

„Pe 16 ianuarie, în jurul orei 13:20, inculpatul a apelat video membri ai familiei victimei, pentru a-i anunţa despre ce îi făcuse acesteia, arătându-le victima în starea în care se afla, ameninţându-i şi pe aceştia cu moartea. Ulterior, inculpatul a lăsat victima la etajul imobilului şi a turnat carburant la parter, incendiind podeaua şi mobilierul", arată sursa citată.

Potrivit Poliției, pe 16 ianuarie, în jurul orei 13:20, bărbatul a apelat video membri ai familiei victimei, pentru a-i anunța despre ce îi făcuse acesteia, arătându-le victima în starea în care se afla, amenințându-i și pe aceștia cu moartea.

Ulterior, inculpatul a lăsat victima la etajul imobilului și a turnat carburant la parter, incendiind podeaua și mobilierul.

Poliţiştii Secţiei 24, alertaţi prin apel 112 de către membrii familiei victimei, au intervenit în jurul orei 13:55 şi l-au prins pe inculpatul care a încercat să se refugieze în locuinţa cuprinsă de incendiu. 

De asemenea, poliţiştii au escaladat peretele imobilului şi au pătruns la nivelul superior, unde au găsit femeia pe care au scos-o în balcon, fiind preluată de pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, sosiţi pentru lichidarea incendiului.

Victima a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, constatându-se existenţa a şapte plăgi înjunghiate.

Procurorii spun că, la o parte din agresiuni, a asistat şi fiul în vârstă de 8 ani al cuplului, dar şi că, anterior incendierii locuinţei, inculpatul i-a scos afară din imobil pe mama şi fiul său.

Agresorul urmează a fi prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online