Autorizaţia de construire emisă de fostul primar Gabriela Firea, pentru imobilul de pe strada Mântuleasa, anulată, anunță Nicușor Dan

0
Publicat:

Anterior, Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic Zonal prin care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat construirea blocului de 25 metri, cu cinci etaje.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, sâmbătă, că Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de construire, emisă de predecesoarea sa, Gabriela Firea, pentru imobilul de 25 de metri care ar fi urmat să se construiască pe strada Mântuleasa, scrie Agerpres.

"Tribunalul Bucureşti a anulat, la cererea vecinilor, autorizaţia de construire emisă de primarul Firea pentru un imobil de 25 metri înălţime pe strada Mântuleasa, pe locaţia şcolii la care a învăţat Mircea Eliade (demolată nelegal în 2002)", a postat, sâmbătă, edilul pe contul său de Facebook.

Autorizaţia de construire anulată de Tribunalul Bucureşti, la solicitarea unor persoane ce locuiesc în zona respectivă, a fost emisă în 2016 de primarul general de la acea vreme, Gabriela Firea.

Reclamanţii din proces erau nemulţumiţi că acolo ar fi urmat să fie ridicat blocul de 25 de metri, în condiţiile în care, în zonă, imobilele pot avea cel mult 13 metri şi au susţinut că acesta va distruge caracterul zonei protejate Mântuleasa, unde se află mai multe cladiri de patrimoniu.

Anterior, pe 29 august, Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic Zonal prin care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat construirea blocului de 25 metri, cu cinci etaje, pe terenul pe care se afla şcoala unde a învăţat Mircea Eliade, demolată în 2002, fără aviz de la Ministerul Culturii.

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un selfie în baia unui Airbnb l-a costat 10.000 de dolari pe un turist: „Am plătit mii de dolari ca să nu pot închide un ochi”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Marea Lojă Națională din România a deschis Anul Masonic 2025-2026 printr-un bal vienez la Opera Națională București
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile