ANCOM face ordine în regulamentul Netcity: tarife maxime fixe, indicatori de performanţă pentru serviciile de acces şi un singur tip de contract

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Netcity este proiectul prin care toate cablurile de telecomunicaţii şi internet din Bucureşti ar trebui să fie puse sub pământ FOTO Adevărul

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a emis, joi, avizul privind condiţiile tehnice şi economice prin care furnizorii de internet şi reţele de telecomunicaţii electronice vor primi accesul la Reţeaua metropolitană de fibră optică a Bucureştiului pentru telecomunicatii „Netcity”.

Astfel, s-au stabilit măsuri concrete pe care toţi furnizorii vor trebui să le adopte, indiferent de companie, tocmai pentru a evita discrimnări, lipsele de proporţionalitate şi economice.

Aceste măsuri au fost propuse având în vedere că analiza efectuată de ANCOM a relevat că ansamblul condiţiilor tehnice şi economice de acces la reţeaua Netcity nu întruneşte cerinţele legale de nediscriminare, proporţionalitate şi obiectivitate.

Întregul conflict a luat naştere încă din februarie când Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor (ANISP) din România a sesizat ANCOM despre mai multe nereguli aplicate de concesionarii ”Necity”, proiectul Municipalităţii de a ”îngropa” toate cablurile din Bucureşti.

ANCOM a anunţat astăzi, printr-un comunicat de presă, că prin avizul emis s-a stabilit un termen de patru luni pentru realizarea modificărilor şi completărilor solicitate de Autoritate în cuprinsul Ofertei cadru generale şi al Contractelor Cadru pentru acces la reţeaua Netcity.

Obligaţia de nediscriminare

Astfel, pentru a îndeplini obligaţia de nediscriminare, este necesară publicarea unei oferte de referinţă pentru accesul la infrastructura care va conţine cel puţin elementele specificate de ANCOM.
De asemenea, este necesar să se elimine restricţiile privitoare la instalarea unui singur tip de mediu fizic (fibră optică) în tubete şi să se stabilească în mod clar faptul că accesul poate fi refuzat doar în baza unor criterii obiective.

Potrivit ANCOM, oferta nu trebuie să conţină prevederi care să oblige beneficiarii să achiziţioneze servicii de care nu au nevoie şi pe care nu le-au solicitat, cum ar fi, de exemplu, închirierea a minim două tubete pe o perioadă de minim cinci ani sau condiţionarea furnizării serviciilor de acces de achiziţionarea şi plata serviciului de supraveghere a instalării.

Tarifele propuse de ANCOM

În ceea ce priveşte stabilirea tarifelor pentru serviciile de acces la infrastructura Netcity, ANCOM este de părere că ele trebuie să fie stabilite pe baze obiective, proporţional cu resursele cheltuite în vederea furnizării serviciilor de acces. Totodată, este necesară fundamentarea tarifelor în funcţie de costuri, pe baza unui sistem de contabilitate a costurilor realizat în conformitate cu un set minim de criterii.

Criterii fixe stabilite de ANCOM

ANCOM a stabilit un termen maxim de şase luni pentru realizarea acestui model de calculaţie a costurilor şi comunicarea sa catre Autoritate. Cu toatea astea, s-au stabilit deja nişte limitări. Mai exact, preţurile nu au voie să depăşească 85 de euro pe kilometru pe luna, fără TVA, pentru serviciul de închiriere de tubetă, inclusiv pentru serviciile furnizate până acum de Netcity Telecom sub denumirea de „racord”.

De asemenea, nu se vor percepe taxe mai mari de 22 de euro pe kilometru pe lună, fără TVA, pentru serviciul de închiriere fibră optică neechipata (dark fiber), inclusiv pentru serviciile furnizate până acum de Netcity Telecom sub denumirea de „branşament FTTB”.

Un singur contract pentru aceeaşi categorie de servicii

De asemenea, îndeplinirea cerinţelor legale de nediscriminare şi proporţionalitate implică practicarea unui singur tip de contract pentru aceeaşi categorie de servicii, indiferent de etapa de dezvoltare a proiectului.

”Totodata, trebuie stabiliţi indicatori de performanţă pentru serviciile de acces la infrastructura Netcity, printre care un termen maxim de negociere şi încheiere a contractelor pentru serviciile de acces la canalizaţie (două luni), un termen maxim de procesare/confirmare a comenzii (maxim doua zile lucratoare de la transmiterea comenzii), un termen maxim de punere la dispoziţie a serviciului comandat (maxim patru zile lucrătoare de la transmiterea comenzii) şi termene maxime de remediere a deranjamentelor pentru toate tipurile de servicii de acces furnizate”, se mai arată în comunicatul emis de ANCOM.

Cine este ANCOM

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Google schimbă Gmail: de la web la Android şi iOS, simplificarea este lege

Transfer.ro permite mutarea gratuită a fişierelor de 4,7 GB, dar nu mai mult de trei pe lună. Serviciul premium începe de la 3 euro

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa