Amendată cu 10.000 de lei pentru că nu şi-a sterilizat animalele de companie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Zeci de proprietari de câini au fost amendaţi de Poliţia Municipiului Bucureşti pentru că nu şi-au sterilizat animalele de companie.

Valoarea amenzilor se ridică la peste 30.000 de lei, de la începutul acestui an, potrivit Primăriei Capitalei. 

Ultima persoană amendată este o femeie din Sectorul 6 care locuieşte la curte şi care are două căţele de rasă comună. Pentru că nu le-a sterilizat şi nici microcipat, aşa cum cere legea, femeia a primit o amendă de 10.000 de lei. 

"La stabilirea cuantumului acestei sancţiuni, poliţiştii locali au ţinut cont de faptul că nesterilizarea animalelor a produs deja efecte, iar nemicrociparea acestora putea favoriza abandonul căţeilor pe domeniul public. Întrucât puii de câine nu pot fi separaţi de mama lor până la vârsta de opt săptămâni, cazul va rămâne în atenţia poliţiştilor locali", potrivit primăriei. 

Conform normelor în vigoare, proprietarii sau deţinătorii de câini au obligaţia sterilizării şi identificării acestora prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. În caz contrar, amenzile variază de la 5.000 şi până la 10.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist