Administraţia Străzilor vrea să dea circa 400.000 de euro pentru panouri de protecţie ce vor fi montate pe trotuare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Străzilor, intituţie din cadrul Primăria Capitalei, vrea să dea aproape 400.000 de euro pentru garduri de delimitare şi protecţie, care vor fi montate pe trotuarele din apropierea şcolilor şi în alte zone, pentru siguranţa circulaţiei pietonale şi rutiere.

Potrivit unui anunţ de participare publicat pe site-ul www.e-licitatie.ro, Administraţia Străzilor vrea să cumpere, prin licitaţie deschisă, de la un operator economic, „panouri garduri pentru delimitare şi protecţie“, după cum scrie Mediafax.

Valoarea totală estimată a contractului este de 1.733.370 de lei (circa 400.000 de euro), fără TVA, iar banii sunt asiguraţi din bugetul local. Astfel, urmează să fie cumpărate 2.500 de bucăţi de panouri de delimitare şi protecţie pentru trotuare, 1.000 de bucăţi de panouri pentru protecţia trotuarelor şcolare, dar şi alte 1.000 de panouri mobile.

Durata contractului sau a acordului cadru se va întinde pe patru luni, de la data atribuirii acestuia, contractul urmând să ia forma unei asocieri, fiind atribuit firmei care va depune oferta cu preţul cel mai mic.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21 iulie, ora 9.00, iar licitaţia urmează să fie organizată la sediul Administraţiei Străzilor, în aceeaşi zi, la ora 10.00.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată