A fost ales Consiliul de Administraţie al Metrorex. Cine va fi preşedinte pentru următorii patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Transporturilor a anunţat că Metrorex are un nou board managerial, prin numirea membrilor Consiliului de Administraţie şi desemnarea preşedintelui.

Mihai Alexandrescu va conduce Consiliul de Administraţie al SC METROREX SA, în calitate de preşedinte, alături de Cosmin Florian Brânzan, Drăghici Alexandru Dragoş, Ovidiu Puţura şi Bogdan Mihoc. De asemenea, Aurel Radu va exercita atribuţiile de director general până la alegerea noului CEO al METROREX.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, Mihai Alexandrescu este absolvent al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi aplicant al asociaţiilor inginerilor civili din SUA şi Canada, având o carieră profesională de peste 20 de ani în mari companii publice şi private din Germania, Belgia, Regatul Unit al Marii Britanii, Canada şi Statele Unite ale Americii.

Acesta a activat în companii de execuţie în construcţii, corporaţii globale de consultanţă, în guvernele Bavariei şi Germaniei Federale, guvernul provinciei Ontario, guvernul Canadei, precum şi în Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. 

Mihai Alexandrescu a contribuit la mai multe proiecte dezvoltate de către Ministerul Transporturilor din Canada şi provincia Ontario, Ford Canada, Air Canada, Rozal Bank of Canada, Aeroportul Lester B Pearson Toronto, Compania Electrica Toronto, Aeroportul Internaţional din Munchen, guvernul Statelor Unite ale Americii- noul sediu al Ambasadei SUA din Bucureşti.

Cosmin Florian Brânzan- CEO Capgemini Services Romania, absolvent al Institutului Politehnic Naţional din Toulouse.

Drăghici Alexandru Dragoş- Director General al SNTFM CFR Marfă, ales prin procedura de recrutare şi selecţie corporatistă.

Ovidiu Puţura- Secretar de Stat în Ministerul Justiţiei.

Bogdan Mihoc- consultant financiar PROSPECŢIUNI SA Bucureşti, absolvent executive MBA Londra.

„Consiliulul de Administraţie  al SC METROREX SA va avea un mandat de patru ani şi a fost ales de către Adunarea Generală a Acţionarilor în conformitatea cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă numărul 109/30.11.2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice“ , se arată într-un comunicat trimis de Ministerul Transporturilor.

Pe aceeaşi temă:

Bucureştiul nu are nevoie de metrou. Construcţia magistralei spre Otopeni, anulată de ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu

Bucureştenii vor putea circula cu cele 16 trenuri noi de metrou din 2013. Cum arată noile achiziţii

Directorul Comercial Metrorex: 16 trenuri noi vor intra în reţea începând cu 2014. Care sunt realizările instituţiei şi programul de investiţii

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant