2.000 de lei este amenda pe care o vor primi bucureştenii care nu vor planta iarbă pe terenul pe care îl deţin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul General al Primăriei Capitalei a aprobat, vineri, un proiect de hotărâre prin care s-a hotărât că proprietarii de terenuri care nu vor planta iarbă vor fi amendaţi cu până la 2.000 de lei. Proprietarii vor fi obligaţi să asigure îngrădirea, salubrizarea şi igienizarea terenurilor care le aparţin.

Astfel, potrivit documentului citat de Mediafax, nerespectarea prevederilor va constitui contravenţie, amenda fiind între 2.000 şi 5.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 3.000 şi 5.000 de lei pentru cele juridice.

Prevederile din proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul General al Muncipiului Bucureşti vin în completarea Hotărârii CGMB nr. 121/2010.

În urma unui amendament adoptat în şedinţa CGMB a fost redusă valoarea amenzilor, stabilindu-se ca persoanele fizice care nu plantează iarbă pe terenurile pe care le deţin să plătească între 500 şi 1.500 de lei, iar persoanele juridice între 1.000 şi 2.000 de lei.

Măsura, urmare a mustrării venite din partea Uniunii Europene

Potrivit expunerii de motive a documentului, decizia de a completa hotărârea a fost luată în urma scrisorii de somare primită în februarie 2013 de la Comisia Europeană, care a atenţionat atât Ministerul Mediului, cât şi administraţia publică a Capitalei cu privire la nerespectarea Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa.

Astfel, administraţiile locale trebuie să stabilească măsuri suplimentare pe termen scurt pentru reducerea nivelului de pulberi în suspensie, în urma depăşirii valorilor limită ale diverşilor poluanţi înregistrate în perioada 2008-2012.

Proiectul de hotărâre a fost în dezbatere publică până la 14 mai.

Pe aceeaşi temă:

Conflict deschis între Primăria Generală şi Primăriile de sector, pe problema salubrizării. Niciuna dintre părţi nu vrea să renunţe la propriile contracte

FOTO PMB defrişează spaţii verzi: parcul din curtea spitalului Gomoiu, distrus. Municipalitatea: executantul lucrării, obligat să planteze 348 de arbori

Se reface Clubul de Tenis Bucureşti: Oprescu l-a avertizat pe Ţiriac „să aibă grijă cu defrişarea pomilor“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!