Vremea bagă în faliment hotelierii din staţiunile montane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Poiana Braşov zici că vine primăvara. Foto:inforomania.info

Estimările arată că lipsa zăpezii şi temperaturile înalte au dus la pierderi de un milion de lei pe zi. Gradul de ocupare a ajuns la 20%, cel mai mic din ultimii 15 ani în luna ianuarie.

De o lună în Poiana Braşov nu au fost temperaturi negative peste zi, iar zăpada şi ea puţină a dispărut. Vremea i-a lovit rău pe hotelieri.

„Din data de 15 decembrie nu am mai avut temperaturi cu minus. Pentru transportul pe cablu, în care am investit 17 milioane de euro, vom avea o nerealizare a bugetului de mai mult de jumătate. Şi la hoteluri am avut investiţii de peste 20 de milioane de euro, iar în luna ianuarie vom avea o scădere la jumătate a bugetului estimat iniţial. Totul este la jumătate", a spus George Copos, citat de Mediafax.

Din cauza vremii nici tunurile de zăpadă nu au putut fi pornite. În Poiana Braşov gradul de ocupare la multe hoteluri a ajuns la 15-20%.

La Predeal rezerverările se anulează pe bandă rulantă

Şi la Predeal situaţia este similar. A fost anulat chiat şi Campionatul Internaţional de Snowmobile, unde erau aşteptaţi 200 de sportivi din mai multe ţări europene. „Gradul de ocupare în Predeal, dar şi în alte staţiuni, a scăzut la 20% în weekend şi la zero în timpul săptămânii. Până vineri au mai fost ceva ruşi la munte, care au făcut Crăciunul pe stil vechi, dar acum nu mai este nimeni. Anul trecut, pentru întreaga lună ianuarie, gradul de ocupare era de 80-90%. În perioada 4-11 ianuarie au fost anulate toate rezervările pentru restul lunii ianuarie", spune Dan Măluşel, proprietarul hotelului Ursuleţul şi al discotecii The Office din Predeal, citat de Mediafax.

Şi în zona Bran-Moieciu e jale mare

La Cheile Grădiştei, un complex care este mereu plin, acum cam bate vântul. „Avem două complexe cu 800 de locuri la Moeciu şi la Fundata, unde avem şi două pârtii. Din acest an nu funcţionează, pentru că sunt temperaturi crescute. Am avut şi lotul Ucrainei de schi biatlon, care trebuia să stea două săptămâni, din 30 decembrie. Erau peste 30 de oameni, dar au plecat după câteva zile, pentru că nu era zăpadă", a spus Bogdan Gârbacea, directorul economic al firmei Cheile Grădiştei, citat de Mediafax. Şi la pensiunile din zonă se simte lipsa zăpezii. Gradul de ocupare abia depăşeşte 20%.

Pe aceeaşi temă:

Hotelurile şi restaurantele de la munte pierd peste un milion de euro pe zi pentru că nu ninge

Cea mai lungă pârtie de schi este în Poiana Braşov

Noul sezon de schi vine cu o pârtie pentru cu copii şi panouri digitale în Poiana Braşov

Pârtie specială pentru sănii în Poiana Braşov