FOTO Poiana Braşov, cea mai mare staţiune din ţară. Noul sezon vine cu o pârtie specială pentru copii şi cu panouri de informare digitale ca în Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtia Bradul este cea mai aglomerată din staţiune. FOTOArhivă.
Pârtia Bradul este cea mai aglomerată din staţiune. FOTOArhivă.

Hotelierile sunt pregătiţi pentru noul sezon. Săptămâna viitoare sunt aşteptate ninsori, astfel că se speră ca în decembrie să se poată schia în Poiana Braşov. Va fi disponibilă şi o pârtie doar pentru copii, dar şi un autobuz spre staţiune direct din Gara Braşov.

Pârtia de schi pentru copii va fi amennajată pe Bradul, până la deschiderea noului sezon. Pe partea stângă va fi amenajată o zonă special destinată pentru cei mici în vederea iniţierii. Aceasta va fi delimitată de restul pârtiei cu plase speciale de protecţie. Va fi montat şi un trotuar rulant de ultimă generaţie, cu ajutorul căruia copiii vor ajunge mult mai uşor în vârful pârtiei. Banda are o lungime de 100 de metri şi poate transporta o mie de persoane pe oră, fiind o alternativă mult mai bună pentru copii faţă de teleschiul existent pe pârtie. Un astfel de sistem există în apropiere de Braşov, doar la Azuga, pe Pârtia Sorica.

Panouri digitale de informare ca în Austria

Panourile de informare digitale transmit în timp real informaţii precum starea pârtiilor din staţiune sau a vremii. Primul panou a fost montat deja în Livada Poştei. Acesta are prezintă harta pârtiilor şi a instalaţiilor de transport pe cablu, şi oferă informaţii despre acestea, respectiv care sunt deschise sau care nu funcţionează şi care este temperatura la acel moment în staţiune, astfel ca turiştii să fie informaţi încă de dinainte de a ajunge în staţiune dacă vremea este prielnică pentru schi sau dacă sunt probleme şi instalaţiile de transport pe cablu nu funcţionează. Alte două panouri, care oferă aceleaşi informaţii vor fi montate la Capra Neagră şi în zona Telecabinei Kanzel. Astfel de panouri mai există doar în Autria. Investiţia a fost de 100.000 de lei.

image

Autobuz pentru cei care vin cu trenul

Autobuzele vor circula din 10 decembrie, cu o singură oprire pe traseu, cel mai probabil din oră în oră. Vor pleca din Gara Braşov. Preţul unui bilet va fi cuprins între 5,5 şi 6 lei. Cursa este destinată în special turiştilor care vin la Braşov cu trenul, în prezent ei trebuind să ajungă în staţia de la Livada Poştei, singura din care pleacă autobuzele spre Poiana Braşov.

Cazare scumpă în Poiană

Poiana Braşov este cea mai aglomerată, dar şi cea mai scumpă staţiune de schi din România. 350.000 de turişti i-au călcat pragul în decembrie 2012. Tarifele la cazare pleacă de 50 de euro şi până la 200 de euro pe cameră pe noapte în funcţie de condiţiile oferite şi stelele hotelului. La pensiuni se pot găsi camera cu 100 de lei pe noapte. Există şi vile cu 5 sau 6 camere care se pot închiria complet cu 1000 de lei pe noapte. Nici la restaurantele şi terasele din staţiune preţurile nu sunt de neglijat. O cafea poate costa chiar şi 10 lei, o ciorbă 20 de lei, iar o friptură 30 de lei. Hotelierii au lansat şi oferte pentru Crăciun şi Revelion.

Tarifele la transportul pe cablu

Transportul pe cablu s-a scumpit cu 3% faţă de sezonul trecut. Biletul pentru urcare/coborâre cu telecabina sau telegondola este de 20 lei/călătorie pentru adulţi şi 10 lei pentru copii, iar un bilet cu o urcare şi o coborâre este 30 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii.

În cazul cartelelor de acces, acestea vor putea fi achiziţionate şi/sau încărcate cu 6 până la 240 de puncte. Şase puncte costă 25 de lei pentru adulţi şi 13 lei petnru copii, însă costul pentru fiecare punct scade semnificativ dacă sunt achiziţionate pachete cu mai multe puncte
De exemplu, o cartelă de 30 de puncte costă 85 de lei pentru adulţi şi 45 de lei pentru copii, iar una de 240 de puncte, 475 de lei pentru adulţi şi 260 de lei pentru copii.

Pentru fiecare urcare în baza cartelei cu puncte, vor fi taxate şase puncte pentru telecabina Capra Neagră şi telegondolă, cinci puncte pentru telecabina Kanzel, patru puncte pentru telecabina Ruia, trei puncte pentru telecabina Lupului, două puncte pentru teleschiurile Bradul şi Ruia sub teleferic, şi un punct pentru teleschiurile Stadion şi Kanzel.

Sunt disponibile şi abonamente. Unul pentru o zi costă 140 de lei pentru adulţi şi 80 de lei pentru copii, unul de o săptămână 530 de lei pentru adulţi şi 275 de lei pentru copii. Unul de zece zile costă 1.000 de lei pentru adulţi şi 600 de lei pentru copii.

Cu 2.000 de lei poţi închiria o pârtie

Consilierii locali au stabilit şi o taxă specială pentru utilizarea unei anumite porţiuni din domeniul schiabil din Poiană în vederea organizării de competiţii. O pârtie se poate închiria cu , 2.000 lei/zi. Tariful este disponibil în cazul competiţiilor sportive, dar şi al schiului de agreement. În aceşti bani intră pregătirea pârtiei. Taxa va fi achitată bugetului local cu cel puţin două zile înainte de începerea competiţiei.

Care sunt pârtiile de schi din Poiana Braşov

În Poiană se va schia, în această iarnă pe pîrtia Drumul Roşu, (5,8 kilometri) şi variantele sale, de 2,95 kilometri lungime, pe pîrtia Lupului (2,62 kilometri) şi variantele pentru pîrtia Lupului (1,84 kilometri), pe Sub Teleferic (2,86 kilometri) şi Kanzel (0,80 kilometri)- toate considerate dificile, pe pîrtiile Sulinar (2,82 kilometri) şi variantele sale (1,70 kilometri), de dificultate medie, pe Bradul (0,50 kilometri) şi Stadion (0,10 kilometri), de dificultate uşoară.

Cea mai lungă pârtie de schi este în Poiana Braşov

 Noua hartă a domeniului schiabil din Poiana Braşov

infografie
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite