Un bărbat a căzut printre stâncile de pe Postăvarul, de la 40 de metri, şi a supravieţuit. A fost recuperat după 14 ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbat căzut pe munte de la 40 de metri FOTO Serviciul Public Judeţean Salvamont Braşov

Un bărbat a căzut în Masivul Postăvarul de la o înălţime de 40 de metri. Din fericire, acesta a supravieţuit, însă se află internat în spital, în stare gravă.

Un apel la 112 sosit în seara de marţi, 12 octombrie, în jurul orei 18:00, anunţa că un bărbat de 40 de ani a alunecat şi a căzut în gol de la o înălţime de aproximativ 40 de metri. Bărbatul se afla într-o excursie cu alţi doi prieteni, în Masivul Postăvarul. 

Primii care s-au mobilizat pentru intervenţie au fost salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Braşov, alături de cei din Salvamont Bran. La scurt timp, au fost solicitaţi ca echipă de sprijin şi salvatorii montani din Zărneşti. 

Operaţiunea de salvare, la care au participat 19 salvatori montani, a durat circa 14 ore. 

Miercuri dimineaţa, în jurul orei 8:00, victima a fost scoasă dintre stânci şi transportată până la baza masivului, de unde a fost preluată de un echipaj medical, după ce i-a fost acordat şi primul ajutor. 

„În cursul dimineţii a fost adus în Urgenţă un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, cu politraumatism prin cădere de la înălţime. Din câte am înţeles, a fost vorba de un accident montan, mai exact de o cădere de la circa 40 de metri. Pacientul prezintă fracturi faciale multiple, cu traumatism cranian, fractură de zigomatic, un traumatism toracic, cu fracturi costale multiple, cu retenţie de sânge în cavitatea toracică. S-a intervenit chirurgical, iar în momentul de faţă este în terapie intensivă, stabil”, a precizat Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Bărbatul va rămâne internat, sub supraveghere medicală. 

Vă mai recomandăm:

 

Cea mai veche şi mai vizionată probă de raliu din România, în pericol să nu se mai desfăşoare. Cum au reacţionat piloţii

   

Elevul de aur al României este de neegalat la mai toate materiile. „Bate” olimpici mult mai mari decât el

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate