Turneul Stradivarius debutează vineri la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artistul va susţine concerte în toată ţara, FOTObrasovultau.ro

De la ora 20.00, la Biserica Romano Catolică “Sf. Petru si Pavel” are loc concertul "Bach to Basics" . Intrarea este liberă.

Alexandru Tomescu va interpreta la celebra vioară Stradivarius,  Sonatele şi Partitele de Johann Sebastian Bach într-un spectacol de muzică şi lumină. Turneul Stradivarius 2013 va ajunge în alte 11 oraşe din ţară.
 
Povestea turneului a început în 2007, când Alexandru ţinea pentru prima oară în mână faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu, după ce câştigase concursul ce îi dădea dreptul să o cânte pentru următorii cinci ani. Construită în 1702, vioara Stradivarius Elder Voicu a fost clasată de specialişti în topul celor mai bine conservate viori ieşite din mâinile marelui lutier cremonez. Instrumentul a fost achiziţionat de Statul Român în 1955 şi face parte din Patrimoniul Naţional. Tocmai de aceea, Alexandru a considerat că vioara aceasta aparţine tuturor românilor în egală măsură şi că toţi au dreptul să o asculte cel puţin o dată. Astfel s-a născut Turneul Naţional Stradivarius care în luna mai a acestui an ajunge la cea de-a şasea ediţie.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată