Transfăgărăşanul s-a deschis mai devreme. Cel mai spectaculos drum din Europa poate fi folosit în siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transfăgăraşanul s-a deschis mai repede cu 3 zile FOTO DRDP Braşov

Deşi era anunţată pentru 1 iulie şi se părea că va urma chiar o amânare, deschiderea din acest an a Transfăgărăşanului a avut loc cu câteva zile mai devreme.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a anunţat redeschiderea celui mai spectaculos drum din Europa, aşa cum a fost el caracterizat de realizatorul britanic al unei emisiuni auto, Transfăgărăşanul. La jumătatea acestei luni, drumarii încă se luptau cu nămeţii pe superbul drum, însă, din 28 iunie, s-a reuşit redeschiderea acestuia. 

„Luni, 28 iunie 2021, începând cu ora 14:00, circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), s-a deschis pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 07:00 - 21:00. Pentru siguranţa participanţilor la trafic, circulaţia rutieră este interzisă pe timpul nopţii, între orele 21:00-07:00”, se precizează într-un comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. 

La altitudinea pe la care trece Transfăgărăşanul vremea se schimbă drastic foarte repede şi foarte des. În aceste condiţii, şoferii trebuie să fie pregătiţi pentru orice fel de intemperii. 

„Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariţia de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea. De asemenea, atenţionăm pe cei ce tranzitează acest sector de drum că, în ultima perioadă, este semnalată prezenţa urşilor în apropierea părţii carosabile şi îi sfătuim să nu se apropie de animale, să nu le hrănească şi să informeze imediat autorităţile de prezenţa acestora”, se mai precizează în comunicat. 

„Anul acesta se deschide Transfăgărăşanul un pic mai devreme, dar în siguranţă. S-a reuşit acest lucru pentru că comisia de revizie specială s-a întrunit astăzi şi a parcurs traseul care a fost închis pe perioada iernii, a constatat că sunt efectuate lucrările de reparaţii pentru a se putea circula în condiţii de siguranţă. Comisia a mai stabilit şi ce lucrări mai sunt de făcut şi care sunt termenele pentru acestea. Anul acesta a fost zăpadă multă, au fost şi lucrări care au trebuit efectuate, inclusiv turnarea de covoare asfaltice, montare de şi reparaţii de parapete, dar, la final, putem spune că am făcut o treabă bună şi utilizatorii pot folosi drumul cu încredere”, a precizat Florea Dascălu, director Direcţia Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul CNAIR SA.

Vă mai recomandăm:

Computer tomograf unic în România, într-un spital veterinar. Poate scana şi animale foarte mici, cât un şoricel

Urşii atacă în tot mai multe locuri din partea de est a Transilvaniei. Un bărbat a fost rănit în weekend

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”