Timiş-Triaj, primul cartier al Braşovului iluminat inteligent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul va creşte siguranţa braşovenilor şi va reduce costurile cu energia electrică. FOTOAndrei Pau

Proiectul de la Braşov este realizat cu fonduri europene şi este o premieră naţională. Până acum au fost finalizate lucrările în carterul Timiş-Triaj şi parcul Trandafilor. Până în toamnă tot oraşul va fi iluminat inteligent.

Proiectul presupune implementarea unui sistem integrat de telegestiune a iluminatului public, dar şi implementarea unui sistem integrat de supraveghere video în zonele de risc de pe domeniul public, astfel încât autorităţile să răspundă rapid în cazul unor incidente. Investiţia se ridică la 10 milioane de lei.

„Este un proiect important pentru noi, deoarece prin implementarea lui creşte calitatea serviciului de  iluminat pu­blic, se reduc costurile de mentenanţă şi se reduce consumul de energie electrică. Prin acest sistem se vor obţine in­formaţii în timp real privind dis­funcţionalităţile din reţelei de iluminat public, şi astfel se va putea interveni în cel mai scurt timp pentru remedierea defec­ţiunilor. De asemenea, costurile vor fi reduse prin diminuarea valorii facturilor de energie electrică, dar şi prin creşterea duratei de funcţio­nare a corpurilor de iluminat. Nu trebuie să uităm că proiectul are şi o componentă ce presupune siguran­ţa cetăţeanului, prin instalarea ca­merelor de supraveghere şi a butoa­nelor de panică. Sunt zone intens circulate şi unde există riscul apariţiei unor incidente. În acest mod, atât bra­şovenii, cât şi turiştii se vor simţi în siguranţă“, a declarat primarul George Scripcaru.

Becuri acţionate de la distanţă

Sistemul de telegestiune va oferi posibilitatea controlului interactiv al iluminatului public, utilizându-se comanda de la distanţă a aprinderii/ stingerii becurilor, plasate pe 10.481 de stâlpi (pe 399 de străzi), precum şi reglarea intensităţii luminii prin programare automată. Fiecare corp de iluminat va fi  controlat individual sau pe grupe de interes: aprins/stins, reducere intensitate luminoasă şi va fi   monitorizat (stare lampă/consum/defecţiuni).

Principalul beneficiu al acestui sistem este reducerea consumului de energie electrică. Sistemul va monitoriza consumul de energie electrică, semnalând rapid orice defecţiune.

Butoane de panică

Sistemul integrat de securitate în zonele de risc din municipiu va cuprinde un număr de 42 camere video de supraveghere montate pe stâlpii de iluminat stradal din proprietatea Municipiului Braşov, împreună cu un subsistem de panică pentru apeluri de urgenţă şi suport video live constituit din 42 de echipamente de monitorizare, alarmare şi comunicare de tip butoane de panică.

Acest lucru va duce la creşterea gradului de siguranţă a populaţiei. Sistemul va asigura supravegherea permanentă a celor 29 de zone cu risc ridicat de infracţionalitate identificate la nivelul municipiului, interactivitatea cetăţenilor cu Poliţia Locală prin intermediul butoanelor de panică, dar şi localizarea rapidă a persoanelor aflate în pericol.

Pe aceeaşi temă:

Anul 2014 este anul parcărilor la Braşov

Braşovul va avea trei autrostrăzi în 2018

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”