Termenul „Calendarul Advent”, un „must have” în discursurile personalităților. Ce reprezintă, de fapt

0
Publicat:

Tot mai multe personaje publice folosesc în această perioadă termenul de „Calendar Advent”, însă cu înțelesul comercial al acestuia. Preotul Christian Plajer explică de unde provine termenul

Coroana de Advent FOTO conceito.com

În ultima perioadă, a devenit obligatoriu ca în discursurile personalităților, în special din România, să se amintească de Calendarul Advent. Discursurile publice din această perioadă au un efect important asupra celor care le aud, deoarece amintirea termenului îi duce cu gândul la Crăciun și le transmite o senzație plăcută.

Chiar și atunci (sau, poate, mai ales) când aduc în discuție unele evenimente mai puțin dorite, politicienii folosesc acest termen. De exemplu, Primăria Brașov spune că, urmare a unei ordonanțe a Guvernului, nu poate fae toate cheltuielile pentru sărbătorile de iarnă în același timp, astfel că este nevoie să anunțe surprizele „precum Calendarul Advent”.

Dacă este să ne luăm după comercianți, Calendarul de Advent este o tradiție iubită în multe culturi din întreaga lume, în special în timpul sărbătorii de Crăciun, un obiect special utilizat pentru a număra zilele până la venirea Crăciunului și pentru a crea o anticipare plină de așteptare pentru această zi specială.

De unde vine termenul de „Calendar Advent”

Dar de unde vine acest obicei al Calendarului Advent? A explicat Christian Plajer, prim-preot al Bisericii Evanghelice CA din Brașov, din care face parte și Biserica Neagră.

Credința aceasta începe în secolul al XIX-lea în Germania, Hinrich Wichern, personaj foarte cunoscut în protestantism, a înființat o casă de copii, într-o perioadă de industrializare în care multe familii erau dezorientate, copiii nu aveau unde să rămână și, atunci, i-a primit în această casă și copiii tot întrebau când vine Crăciunul, câte zile mai sunt până la Crăciun. Și atunci, ca să nu răspundă de zeci de ori pe zi, a luat o roată de căruță, a dat niște găuri și a înfipt în acele găuri niște lumânări”, a explicat Christian Plajer.

Sunt patru lumânări, care se aprind una câte una în fiecare dintre cele patru duminici de dinaintea sărbătorii Nașterii Domnului. Numărul lumânărilor corespundea întregii perioade de Advent: erau patru duminici marcate cu patru lumânări albe și restul zilelor aveau lumânări roșii.

Astăzi, din această tradiție, se păstrează coronița de brad cu patru lumânări. În fiecare casă a comunității evanghelice sau sală de întrunire există această coroniță, iar membrii comunității au și alte evenimente speciale pentru toate vârstele.  Comunitatea se întâlnește în fiecare duminică la Biserica Neagră și la grădinița acesteia tinerii fac turtă dulce de casă.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești