Superambulanţa inventată de români, premiată la Geneva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ambulanţă specială, produsă de o firmă din Ilfov, a fost prezentată anul acesta, la Târgul Internaţional de Inventică de la Geneva, şi a primit premiul special. Ambulanţa are rolul de spital mobil.

Compania Gnosis Evomed, care activează în domeniul cercetării medicale, a pus la punct o invenţie extrem de utilă: un minispital mobil. Este vorba despre o ambulanţă dotată la standarde occidentale, care conţine aparatură ce permite efectuarea analizelor medicale pe loc. Ambulanţa a fost premiată cu premiul special al serviciului de urgenţă şi siguranţă al oraşului Geneva, în cadrul Târgului Naţional de Inventică de la Geneva, şi va fi folosită şi în România, de la finele acestui an.

Medicul de pe această ambulanţă are la dispoziţie aparatură pentru a face pe loc analizele pacientului şi, printr-o aplicaţie, poate intra în direct cu medici dintr-un spital, iar aceştia pot pune rapid un diagnostic. De asemenea, se poate decide dacă pacientul are nevoie de transport la spital sau dacă poate fi tratat la domiciliu.

„Invenţia permite realizarea şi interpretarea investigaţiilor medicale la domiciliul pacientului de către o echipă multidisciplinară de medici specialişti, care se află la distanţă şi care utilizează o aplicaţie ce rulează pe o tabletă. Astfel, medicii pot discuta şi interpreta analizele şi pot ajunge împreună la un diagnostic şi un tratament adecvat“, a spus Adrian Bîzgan, directorul general al companiei Gnosis Evomed şi inventatorul spitalului mobil. Alături de Adrian Bîzgan a contribuit semnificativ la inovaţie şi asociatul său, medicul Andrei Manu-Marin.

Ce aparatură are „spitalul mobil“

O astfel de superambulanţă costă, în medie, 150.000 de euro. Conţine toate aparatura portabilă care există  într-un spital sau într-un serviciu de urgenţă. Are aparatură pentru efectuarea analizelor de sânge şi urină, ecograf, EKG, aparatură  de monitorizare a ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale, dar şi aparatură pentru efectuarea de radiografii.

 „Platforma este integrată cu autospeciale de telemedicină care, pe lângă infrastructura IT şi de comunicaţii, conţin echivalentul unui mic spital în ceea ce priveşte tipul şi numărul de echipamente medicale de explorări funcţionale şi analize, care sunt utilizate de către personalul medical specializat care se deplasează la domiciliul pacientului“, a mai spus Adrian Bîzgan. Superambulanţa se adresează şi persoanelor care sunt greu deplasabile, cum sunt bătrânii sau persoanele cu dizabilităţi. Invenţia a stârnit interesul societăţilor elveţiene de asigurări, care au realizat că o astfel de ambulanţă duce la reducerea costurilor.

Invenţia se va aplica în România

Superambulanţa va ajunge în România la finele acestui an. Compania a reuşit să obţină 1,1 milioane de euro din fonduri europene pentru a-şi pune în practică inovaţia. Vor fi opt astfel de minispitale care vor putea merge oriunde în ţară va fi nevoie de ele.  „Noi încercăm să încheiem parteneriate cu mai multe clinici din ţară, pentru ca fiecare ambulanţă să  deservească o regiune. Pentru început vom lua legătura cu fundaţii, deoarece vrem ca în primele luni de implementare să fie un serviciu umanitar“, a mai spus inventatorul.

Superambulanţa ar putea ajunge şi în serviciul public de sănătate, iar compania vrea să încheie parteneriate cu Ministerul Sănătăţii. „Costurile sunt mult mai mici decât în cazul unui spital. În plus, în multe zone rurale s-au desfiinţat spitalele. O astfel de ambulanţă poate rezolva multe probleme. Vom încheia parteneriate şi cu medici din toată ţara, astfel că un pacient aflat în provincie poate fi consultat direct la el acasă de un medic din Bucureşti sau din Cluj. Nu va mai fi nevoit să bată drumul până la spitalul unde medicul lucrează“, a mai spus Adrian Bîzgan. O estimare arată că, dacă vor să fie vizitaţi acasă de o asemenea ambulanţă, pacienţii ar trebui să plătească între 300 şi 1.000 de lei.

Invenţie extrem de utilă

Super ambulanţa poate fi folosită în zonele în care clinicile lipsesc, sunt mici sau sunt slab dodate. În plus poate fi de un real ajutor persoanelor care sunt greu deplasabile cum sunt bătrânii sau persoanele cu dizabilităţi. Acest serviciu îi poate scuti de drumuri chinuitoare la spital pentru analize şi pot primi tot ajutorul de care au nevoie direct la ei acasă.

Un astfel de tip de ambulanţă poate fi o soluţie şi pentru ţările subdezvoltate unde nu există bani pentru spitale şi infrastructură medicală, iar medicii lipsesc. În astfel de cazuri, invenţia poate aduce în acele zone, cu minim de investiţie financiară şi umană, medici specialişti care pot contribui de la distanţă la stabilirea diagnosticelor.

Invenţia a stârnit interes din partea societăţilor elveţiene de asigurări care au realizat că o astfel de ambulanţă duce la reducerea costurilor.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”