Strada  General Traian Moşoiu va fi reparată. Urmează şi alte străzi din zona centrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria face reparaţii la mai multe străzi din zona centrală pentru a evita eventualele inundaţii cauzate de ploi. Odată cu repararea străzilor se curăţă şi canalizarea.

Locuitorii din zona străzii General Traian Moşoiu nu vor mai avea probleme cu acumulările de ape şi aluviuni aduse de ploile torenţiale. Municipalitatea a demarat, la sfârşitul lunii iunie, lucrări de reabilitare totală, inclusiv de refacere a fundaţiei. Lucrările urmează să fie finalizate în 2-3 săptămâni.

„O dată cu lucrările de reabilitare a străzii General Traian Moşoiu, am construit încă şase guri de scurgere care să preia apele pluviale, dar fiind faptul că, în ultima perioadă, ploile abundente au creat probleme locuitorilor din zonă. De asemenea, am decolmatat gurile de scurgere existente. Aceste noi amenajări de scurgere vor prelua şi apele pluviale de pe strada. Măcin, în aşa fel încât nici pe strada Brâncoveanu şi în Piaţa Unirii nu vor mai exista probleme cauzate de aluviuni“, a declarat Miklos Gantz, administratorul public al oraşului.

După ce aceste lucrări se vor încheia, municipalitatea are în plan şi reabilitarea străzii Cetinii, care face legătura cu Piatra Mare, şi care va urma să fie refăcută în totalitate, refacerea părţii nemodernizate din strada Piatra Mare, precum a străzii Zarandului. După ce se va finaliza această zonă, se va intra pe Podul lui Grid, unde vor fi modernizaţi aproximativ 500 m.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie