Drumul spre Şirnea, primul sat turistic din România, va fi în sfârşit reparat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şirnea este unul dintre cele mai frumoase sate din România. FOTOArhivă.
Şirnea este unul dintre cele mai frumoase sate din România. FOTOArhivă.

Drumul până la unul dintre cele mai frumoase sate din România este aproape impracticabil şi nu a mai fost reparat de ani buni. Consiliul Judeţean a decis în sfârşit repararea lui cu bani din bugetul propriu, după ce s-a făcut în iarnă economie la deszăpezire.

Sătui să mai aşteăte repararea drumului, localnicii din Şirnea au venit la Consiliul Judeţean Braşov în luna aprilie unde au explicat că turiştii nu ajug la ei din cauza drumului. Autorităţile au găsit o soluţie pentru a repara o parte din drumul de 5 kilometri. Din banii economisiţi la deszăpezire vor fi alocaţi aproape 800.000 de lei. Licitaţia a fost lansată, iar ofertele sunt aşteptate până în 8 septembrie.

Va mai rămâne însă o porţiune de 2 kilometri de drum care nu are lăţimea necesară pentru a fi transformat în drum judeţean şi deci nu poate fi reparată de Consiliul Judeţean. Localnicii au anunţat însă că vor ceda din pământul lor, dacă au garanţia că drumul va fi reparat, astfel că şi această problem va fi rezolvată după un drum la notar.

Micuţul sat Şirnea din judeţul Braşov, o aşezare a pătorilor de la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de 1244 de metru ascunde multe comori ale vieţii satului românesc de altă dată. În anii ’60, localitatea Şirnea, din judeţul Braşov, era comună cu acte în regulă, dar a fost „retrogradată“ la statutul de sat, deoarece nu avea ieşire la drumul naţional, iar liderii de partid care ajungeau aici nu voiau să se murdărească de noroi. Aşa că au decis să ridice Fundata la rangul de comună, iar Şirnea a devenit sat, Primăria fiind desfiinţată şi transformată în şcoală.

Frumuseţile satului Şirnea nu au rămas în umbra acestei schimbări administrative, iar în scurt timp, localitatea a devenit primul sat turistic din România. Profesorul de biologie de la şcoala din sat, Nicolae Frunteş, a iniţiat acest proiect de promovare turistică şi a reuşit să-i convingă pe comunişti că frumuseţile rurale merită arătate străinilor.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite