Specialitate de post: Tartă cu leurdă şi brânză tofu, servită cu salată de crudităţi şi fructe de mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că suntem în plin post al Paştelui, venim cu o sugestie pentru prepararea unei delicatese care poate sta oricând pe masa celor mai pretenţioşi gurmanzi.

Tarta cu leurdă şi brânză tofu, servită cu  salată de crudităţi şi cocktail de fructe de mare este o reţetă de post, creaţie a head chef Ana Hermenean.

Iată cum o puteţi prepara, pas cu pas, cu explicaţiile aferente ale maestrei în arta culinară şi ale chef Vlad Pătrăşcanu, de la Aro Palace Braşov.

Preparare aluatului 

Pentru foaia necesară la tartă se foloseşte un aluat ca pentru pâine. Ingredintele necesare: 0,5 kg făină, 10 gr. drojdie uscată, 10 gr zahăr (echivalentul a jumătate de linguriţă), 50 ml ulei de măsline, sare, oregano după gust şi apă călduţă.

Drojdia se amestecă cu zahărul şi câţiva stropi de apă călduţă. Se amestecă şi se lasă puţin până se omogenizează, după care se  pune peste fâina. Se amestecă cu apa călduţă, sarea şi oregano şi se amestecă până se obţine consistenţa necesară. Aluatul se acoperă şi se lasă la dospit, la temperatura camerei (ideal este în bucătărie, unde este mai cald), până îşi dublează volumul.

Prepararea umpluturii pentru tartă

Pentru umplutură sunt necesare: 250 gr. leurdă, 200 gr. praz sau ceapă verde, 100 gr. mărar, 300 gr de orez fiert, 50 gr. ulei de măsline, 125 gr. de margarină (head chef Hermenea ne atrage atenţie la ce margarinî folosim, pentru că nu toate sunt de post, conţinând anumite grăsimi de proveninţă animală, recomandându-ne „Unirea“), o cutie/ pachet de brânză tofu (cel din comerţ are 230 gr), 200 ml lapte de soia, sare, piper şi un praf de vegeta, pentru gust.

Prazul se toacă şi se pune la călit, până se înmoaie, într-o tigaie în care s-a pus la topit margarina. Tot aici se adaugă şi orezul fiert. Separat, se taie potrivit leurda, mărarul se toacă mărunt, iar brânza tofu se taie cubuleţe. După ce prazul s-a înmuiat, se amestecă întreaga compoziţie într-un bol, unde se pune şi uleiul de măsline şi laptele de soia, pentru ca să se lege compoziţia.

Pregătirea salatei de crudităţi cu fructe de mare

Pentru salata de crudităţi şi fructe de mare aveţi nevoie de morcovi, mere, ţelină şi un cocktail de frcute de mare (creveţi, caracatiţă, calamar, midii etc.). Trebuie să ştiţi că există o întreagă dispută pe tema fructelor de mare. Unii reprezentanţi ai ortodoxiei din România spun că nu ar fi de post, pentru că sunt tot „carne“. Călugării de la Muntele Athos, pe de altă parte, susţin că ar fi de post. Există şi tot felul de argumente, că frcutele de mare sunt nevertrebrate, nu sunt sangvine etc. Dacă nu vreţi să riscaţi să picaţi în vreun păcat, puteţi renunţa la ele.

Revenind la reţetă, vă recomandăm să tăiaţi morcovul şi mărul în fâşii lungi şi subţiri. La fel ţelina, dacă este rădăcină, dar head chef Hermenean vă recomandă să folosiţi codiţele de la frunzele de ţelină şi să le tăiaţi rondele subţiri. Sunt mult mai aromate şi dau o prospeţime deosebită compoziţiei. În bolul pentru salată se adaugă fructele de mare fără sos, se adaugă zeamă de lămâie, un praf de zahăr şi ulei de măsline. Se amestecă bine, dar cu grijă pentru a nu sfărma elementele salatei şi se pune la rece, pentru ca aromele să se întrepătrundă.

Montarea în tava de copt

Acum este momentul să trecem la partea cea mai uşoară. Într-o tavă se pune o foaie de copt, unsă cu margarină. Deasupra se aşează jumătate din foaia de aluat (subţire cam de jumătate de centimetru; nu o faceţi mai groasă, pentru că aluatul conţine drojdie şi va mai creşte oricum în grosime). Se toarnă apoi umplutura, iar deasupra se pune celalată jumătate din foaia de aluat. Vă recomandăm ca, înainte de pune această minunăţie la cuptor, să înţepaţi foaia de deasupra, pe alocuri, cu o furculiţă. Astfel evitaţi ca aburii din umplutură să formeze „cocoaşe“ şi să strice aspectul tartei.

Se lasă la cuptor 40-45 de minute, la o temperatură de 150 de grade Celsius.

Montarea preparatului pe platoul de servire îi aparţine lui chef Vlad Pătrăşcanu. Specialiştii braşoveni recomandă servirea tartei şi cu un sos de roşii, dar dacă nu vreţi să vă mai bateţi capul cu prepararea acestuia, atunci puteţi folosi ketchup.

Poftă bună să aveţi!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul