Simone Tempestini a câştigat prima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simone Tempestini a câştigat Trofeul Serus, obţinând cel mai bun timp al fiecărei manşe disputate pe drumul care leagă Râşnovul de Poiana Braşov. Campionul mondial de raliuri al juniorilor din 2016 a pilotat la Râşnov un Radical SR4, vehicul cu care a câştigat anul trecut şi Trofeul Teliu.

Prima etapă a noului sezon de viteză în coastă a stârnit foarte mare interes, atât în rândul concurenţilor cât şi al spectatorilor. Trofeul Serus 2018 a avut pe lista de înscrieri un număr record de 110 sportivi. Pentru prima dată în istoria campionatului, în etapa de la Râşnov au concurat şase maşini ale categoriei D/E, maşini dezvoltate special pentru competiţii de viteză pe circuit sau traseu montan.

Cu una dintre acestea, un Radical SR4, Simone Tempestini a dominat întrecerea, obţinând cel mai bun timp al fiecăreia dintre cele 8 manşe cronometrate, fără a avea vreo presiune a unui rezultat. Juniorul Tempestini şi-a îmbunătăţit timpii cu fiecare urcare, reuşind în manşa a doua de concurs să obţină rezultatul record de 1m47,921s. După ce în urmă cu o lună a câştigat Tess Rally Braşov, prima etapă a Campioantului Naţional de Raliuri, Simone Tempestini este în acest moment lider în ambele cele mai importante două campionate automobilistice din România, cel de raliuri şi cel de viteză în coastă.

Ceilalţi doi clasaţi pe podiumul Trofeului Serus au oferit un duel incitant, Andrei Dumitrescu obţinând al doilea loc după ce l-a devansat pe Lucian Răduţ cu doar 0.024 secunde.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată