S-au întors „grecii”! Ce spun pompierii români care au stins păduri în insula Evia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Grecii” au ajuns acasă după intervenţiile din Insula Evia FOTO Ioan Buciumar

Trei dintre cei zece pompieri braşoveni care au participat la misiunile din Grecia au împărtăşit jurnaliştilor impresiile lor după misiunea care a adus o imagine foarte frumoasă României

„Grecii” s-au întors la unitate, printre colegii lor! Cei 10 pompieri braşoveni care au participat la misiunea de stingere a incendiilor de pădure din Grecia au ajuns cu bine acasă şi au reluat rutina zilnică. Pentru cei 10 luptători cu flăcările din Braşov experienţa din insula grecească Evia a fost una extrem de interesantă. 

„A fost o hotărâre spontană, a fost o decizie din scurt, totul a fost din scurt. Intervenţiile din Grecia au fost dificile, chiar dacă noi, aici, la Braşov, am participat şi la alte intervenţii, care au fost mai riscante şi, probabil, mai dificile decât cele de acolo”, a povestit plutonierul adjutant şef Sorin Toma. 

Subofiţerul este căsătorit, are o fetiţă de 7 ani şi spune că partea cea mai dificilă a fost să fie la mai bine de o mie de kilometri depărtare de familie. „Am avut noroc că mi-am activat roaming-ul şi aveam şi acces la internet, astfel că, dimineaţa, înainte să plecăm în misiuni, vorbam cu familia şi îmi mai trecea dorul de ei. Faptul că am fost cu mai mulţi colegi de la Braşov m-a ajutat, de asemenea, să trec mai uşor peste momentele în care nu eram la intervenţii”, a mai spus Sorin Toma.

Depărtarea de familii, partea cea mai grea

Pentru cei mai mulţi dintre participanţii la misiune, partea cea mai dificilă a fost depărtarea de familie. Unii au fost nevoiţi chiar să renunţe la momente importante pentru familie, cum a fost şi cazul plutonierului adjutant Adrian Gheorghe Mureşan, a cărui fiică mai mare a împlinit 10 ani chiar a doua zi după plecare.

 „Mi-am dorit încă de când am auzit că se merge în Grecia, am simţit că doresc să merg la acea misiune de stingere a incendiilor de pădure. Mi-am sunat soţia – recunosc că primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi sun soţia, să o întreb ce părere are şi ea – i-am zis că  mi-aş dori să particip şi eu la această misiune şi ea m-a încurajat”, a spus Adrian Gheorghe Mureşan.

Şi plutonierul adjutant a spus că partea cea mai grea a misiunii a fost să fie departe de familie. „E greu când închei misiunea să ştii că nu ajungi acasă. Am avut noroc că eram cu a doua mea familie, cu care, de multe ori, petrec chiar mai mult timp decât cu prima, deoarece la muncă stau 8 ore, iar acasă se întâmplă să fiu mai puţin”, a mai spus Mureşan.

Cel mai tânăr dintre toţi cei 100 de pompieri români care au stins flăcările din insula grecească Evia a fost un braşovean, plutonierul Andor Bidiga. „A fost o experienţă frumoasă. Consider că dificultatea misiunii a constat în primul rând în parcurgerea terenului accidentat şi a suprafeţei foarte mari care a ars. Localnicii s-au comportat minunat. În primele două zile, fiind în stradă, aproape de zonele locuite, ne aduceau acolo, direct, hrană, apă şi ce se mai gândeau ei că avem nevoie. Ulterior, am primit şi prin catering hrană din partea lor. În ultimele zile le era mult mai greu să ne găsească, să ne localizeze, pentru că eram deja în pădure şi ne aşteptau mai mult în oraş, la finalul zilei, decât la locul intervenţiei”, a povestit tânărul care este angajat al ISU Braşov de numai 9 luni.

Pompierii români au fost extrem de apreciaţi atât pentru gestul lor, cât mai ales pentru profesionalism şi curaj. Felul în care s-au comportat aceştia în lupta cu incendiile din Grecia a adus un imens capital de imagine ţării noastre. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Turist rănit într-o piscină din Delta Dunării. Ce amenzi a dat OPC

Elevi din Braşov, premiaţi cu aur şi cu bronz la o competiţie internaţională de Ştiinţe

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi