RAT Braşov distribuie biletele gratuite pentru pensionari pe luna octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionarii braşoveni îşi pot ridica biletele gratuite pentru transportul în comun

Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Braşov începe din data de 1 octombrie 2015 distribuţia trimestrială a biletelor gratuite pentru transportul în comun pe raza municipiului Braşov.

Beneficiază, lunar, de 15 călătorii gratuite pe toate liniile R.A.T. Braşov, cu excepţia liniei 20 (Livada Poştei – Poiana Braşov), următoarele categorii de persoane ce au domiciliul stabil în municipiul Braşov: persoanele vârstnice, definite astfel de Legea nr. 17/2000, cu completările ulterioare, respectiv femeile peste 63 de ani şi bărbaţii peste 65 de ani, persoane asistate social şi pensionarii, indiferent de vârstă şi de categoria pensiei: invaliditate, de urmaş (numai în caz soţ/soţie), anticipată, anticipată parţială, limită de vârstă şi cu venituri nete sub 1.000 de lei.

Nu vor primi asemenea bilete categoriile de pensionari care beneficiază de gratuitate totală în baza unor legi speciale: deportaţi, foşti deţinuţi politic, veterani de război şi IOVR, revoluţionari 1989 şi 1987. De asemenea, nici pensionarii ale căror venituri depăşesc suma netă de 1.000 de lei lunar nu vor primi bilete gratuite.

Acordarea călătoriilor gratuite pe bază de bilet se va face după prezentarea următoarelor documente: original şi copie după buletin/carte de identitate; original şi copie după cuponul privind pensia pentru luna septembrie 2015; declaraţie; alte acte doveditoare a sursei de venit. Deţinătorii de drept ai biletelor gratuite vor putea circula pe mijloacele de transport în comun ale R.A.T. Braşov având asupra lor buletinul/cartea de identitate şi cuponul de pensie, în original sau copie. Regia va distribui biletele gratuite prin toate casieriile proprii.

Beneficiarii vor completa o declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au alte venituri decât cele din pensie. Formularul pentru aceste declaraţii va fi pus la dispoziţie de către R.A.T. Braşov la toate punctele de distribuţie. Documentul poate fi şi descărcat accesând portalul www.ratbv.ro, iar apoi, succesiv, secţiunile „Tarife”, respectiv „Reduceri şi gratuităţi” de pe portal. La ridicarea biletelor, beneficiarul trebuie să aibă asupra sa şi cuponul de pensie pe luna septembrie 2015 în original, pentru a i se aplica pe acest document o ştampilă de control, care atestă primirea tichetelor.

Persoanele vârstnice, respectiv femei, cu vârsta peste 63 de ani şi bărbaţi, cu vârsta peste 65 de ani, care nu au nici o sursă de venit, îşi vor putea ridica biletele gratuite doar de la casieria situată la sediul R.A.T., situată pe strada Hărmanului, nr. 49, de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00, începând cu data de 1 octombrie 2015.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Închisorile pentru minori, revoluționari și criminali, transformate în hoteluri de cinci stele în Japonia, Istanbul, Germania, SUA și Australia VIDEO
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat