Primele două bulevarde construite cu bani privaţi, în cea mai mare zonă de dezvoltare imobiliară a Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu dezvoltarea imobiliară din zona Tractorul, în planurile urbanistice zonale a fost inclusă şi amenajarea unor străzi care să facă legătura cu noile ansambluri rezidenţiale şi spaţii comerciale.

Astfel, pe fosta platformă industrială Tractorul, unde sunt în curs de amenajare mai multe blocuri, dar şi clădiri de birouri, este proiectată construcţia a două noi bulevarde, unul dintre acestea urmând să facă legătura cu viitorul pasaj hobanat care va traversa liniile de cale ferată şi va ajunge în zona dintre Gară şi Sala Sporturilor.

Amenajarea de bază, făcută de dezvoltator

După cum au precizat reprezentanţii Primăriei Braşov, pentru cele două artere, care vor purta numele de Tudor Arghezi şi Camil Petrescu, şi vor avea câte două benzi pe sens, este în curs de obţinere avizul de mediu, ultimul document necesar în vederea autorizării construcţiei. Lucrările în ceea ce priveşte amenajarea, respectiv partea de infrastructură, dar şi primul strat de asfalt, ar urma să fie realizate pe cheltuiala dezvoltatorului imobiliar Ceetrus (fostul Immochan) care derulează proiectul de regenerare urbană din această zonă. „Terenurile au fost predate municipalităţii de către dezvoltatorul imobiliar. Pe lângăî partea de infrastructură stradală, tot pe cheltuiala dezvolatorului va fi realizată şi partea de reţele pentru iluminatul public, urmând ca cu fonduri de la bugetul local să montăm stâlpii şi corpurile de iluminat. De asemenea, şi spaţiile verzi de pe aceste zone ne vor fi predate cu tot cu instalaţiile de irigat existente”, a precizat Sorin Toarcea, prutătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Legătură spre noul pasaj hobanat

Strada Tudor Arghezi ar urma să facă practic legătura între strada Zaharia Stancu cu viitorul pasaj hobanat, care este proiectat în această zonă. La intersecţia acesteia cu accesul spre acest pasaj, dar şi strada Camil Petrescu, ar urma să fie construit şi un sens giratoriu, astfel încât accesul, dar şi fluenţa traficului să fie cât mai optimă. În total, noua stradă va avea o dimensiune de 550 de metri, între intersecţia cu giratoriul de la Zaharia Stancu (zona fabricii SUDV) şi noul giratoriul de la capătul pasajului hobanat Cele două străzi vor avea şi piste de biciclete, dar şi spaţii verzi pe lateral. În plus, pe strada Camil Petrescu, care are o lungime de 770 de metri, ar urma să fie amenajat între sensurile de mers şi un scuar verde. Aceasta va avea capăt la intersecţia cu 13 Decembrie, unde deja a fost amenajat un nou giratoriu, care va asigura şi intrarea srpe vechiul cartier pe strada Metalurgiştilor.

Citeşte şi:

Construcţia primului pasaj hobanat al Braşovului, la stadiul de întocmire a planurilor urbanistice. Costul documentaţiilor ajunge la 75.000 de lei

Circulaţie deviată printr-un nou giratoriu pe cea mai aglomerată stradă din Braşov. Lucrările de extindere spre Coresi, aproape de finalizate pe un tronson

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată